Vreme din ce în ce mai caldă
Vineri, vremea se va încălzi, devenind mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Cerul va prezenta înnorări şi mai ales spre seară şi noaptea, precipitaţiile vor cuprinde cea mai mare parte a ţării. În regiunile vestice şi nord-vestice, precum şi în Carpaţii Occidentali, Carpaţii Meridionali şi în Subcarpaţii Getici, cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30 l/mp.
De Redactia Observator la 29.01.2015, 15:31Vineri, vremea se va încălzi, devenind mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Cerul va prezenta înnorări şi mai ales spre seară şi noaptea, precipitaţiile vor cuprinde cea mai mare parte a ţării. În regiunile vestice şi nord-vestice, precum şi în Carpaţii Occidentali, Carpaţii Meridionali şi în Subcarpaţii Getici, cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30 l/mp.
Vor fi ploi, iar în zonele de munte, la început vor fi precipitaţii mixte, iar în a doua parte a nopţii vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.
Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala spre sfârşitul intervalului, local şi în nord-vestul, centrul teritoriului şi în zonele de deal din rest. Vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, cu viteze mai mari în Banat, Crişana şi pe litoral, unde la rafală se vor depăşi 65...70 km/h, în timp ce pe crestele montane va sufla tare cu peste 80 de km/h, temporar viscolind zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3...4 grade în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei şi 13 grade în sudul Dobrogei, iar cele minime se vor încadra între -2 şi 8 grade. Dimineaţa, pe arii restrânse, mai ales în sud şi în est va fi ceaţă.