Vremea rămâne caldă în următoarele zile
Regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mai ridicate decât mediile multianuale ale perioadei, în cea mai mare parte a ţării
De Redactia Observator la 20.01.2015, 15:15Regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mai ridicate decât mediile multianuale ale perioadei, în cea mai mare parte a ţării
În zonele joase din sudul şi din estul teritoriului vremea se va menţine în general închisă, local va fi ceaţă şi, trecător, va ploua slab sau va burniţa. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare şi mai ales în cursul nopţii, local va ploua, iar ceaţa se va semnala izolat, în zonele joase. La munte, la altitudini mari, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi pe crestele montane.
BUCUREŞTI
Vremea va fi în general închisă. Trecător va ploua slab sau va burniţa. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar cea minimă va fi de 2...3 grade. Vor fi condiţii de ceaţă.
JOI
Vremea se va menţine caldă pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi temporar noros şi local va ploua în nord-vestul şi centrul teritoriului la începutul zilei, iar în a doua parte a nopţii şi în sud-vest, în timp ce în zonele joase din sud şi est va fi nebulozitate joasă şi local ceaţă, asociată cu burniţă sau ploaie slabă. Pe crestele montane înalte, trecător, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3...4 grade în Moldova şi 13...14 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -5 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 6 grade în sudul Banatului şi pe litoral, anunță Mediafax.