Antena LIVE

Curs valutar

Vremea se încălzește, iar cantitățile de precipitații vor fi excedentare în următoarele trei luni

Vremea din următoarele trei luni va fi caracterizată prin precipitații, în general, excedentare în majoritatea regiunilor, în timp ce temperaturile vor crește de la o zi la alta

De la 23.02.2015, 13:03
WhatsApp

Vremea din următoarele trei luni va fi caracterizată prin precipitații, în general, excedentare în majoritatea regiunilor, în timp ce temperaturile vor crește de la o zi la alta

Potrivit estimărilor de specialitate, în prima lună de primăvară din acest an, temperatura aerului va avea, în general, valori apropiate de mediile multianuale în regiunile sud-estice și sudice și sub normalul perioadei în restul teritoriului. Temperaturile medii lunare se vor încadra între—1 grad Celsius, în Moldova, și 7 grade Celsius, în Banat și Oltenia. Media multianuală a lunii martie, raportată la perioada de referință 1981 — 2010, este de 3,5 grade Celsius.

În ceea ce privește cantitățile lunare de precipitații, acestea vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor oscila între 17 litri/mp în Dobrogea și 60 de litri/mp în Maramureș, în condițiile în care media multianuală este de 38,3 litri/mp.

În aprilie, valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice în zona de sud-est a țării și se vor situa sub normalul perioadei în restul regiunilor. Astfel, în Moldova și Transilvania, mediile pornesc de la 5 — 6 grade Celsius și se opresc la 11 — 12 grade Celsius, în Crișana, Maramureș, Transilvania, Dobrogea, Banat, Moldova, Oltenia și Muntenia. Media multianuală a lunii aprilie este consemnată la 9,3 grade Celsius.

De asemenea, cantitățile lunare de precipitații vor fi apropiate de mediile multianuale, cu o tendință de excedent în centrul și nordul țării. Acestea vor oscila între 14 litri/mp în Dobrogea, 34 litri/mp în Muntenia și 78 litri/mp, în Banat. Potrivit ANM, media multianuală de precipitații este de 51,3 litri/mp, în aprilie.

Conform ANM, în luna mai, temperatura aerului va fi apropiată de normalul climatologic în sud-est și local în sudul și vestul țării, iar în celelalte regiuni va avea valori sub mediile multianuale ale perioadei. Valorile medii lunare pornesc de la 10 grade Celsius, în Moldova, însă pot ajunge și la 18 grade Celsius, în Banat, Oltenia și Muntenia, peste media multianuală a perioadei, de 14,9 grade Celsius.

Totodată, cantitățile lunare de precipitații vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării, cu excepția regiunilor sud-estice și sudice, unde se vor situa, în general, în apropierea mediilor multianuale, raportate de ANM la 66,5 litri/mp. Cele mai mari cantități de precipitații sunt preconizate în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia și Muntenia (între 83 și 89 litri/mp), iar cele mai puține (16 litri/mp), în Dobrogea.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%. Distribuția temperaturilor medii lunare, precum și distribuția cantităților lunare de precipitații sunt estimate, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Începând cu data de 1 august 2014 perioada climatică de referință este 1981 — 2010, conform recomandărilor Organizației Meteorologice Mondiale.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc...
Fanatik.ro
Publicat 26.11.2024
Liiceanu: S-ar putea ca Iohannis, care și-a bătut joc de noi ani de zile, să ne...
spotmedia.ro
Publicat 26.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Ce mașină conduce Călin Georgescu, candidatul care a strâns peste două...
Gandul
Publicat 27.11.2024
Profesorul român decorat de Franța explică singura soluție pentru stoparea...
Adevărul
Publicat 27.11.2024
Fosta soție a lui CRBL, declarații total neașteptate după 6 luni de la...
A1
Publicat 27.11.2024
Horoscopul zilei de 28 noiembrie 2024. Leii fac o schimbare. Află ce se...
CaTine
Publicat 27.11.2024
Anunț important pentru tinerii care folosesc TikTok. Aplicația impune...
spynews.ro
Publicat 27.11.2024
„Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”. O legendă a sportului din...
GSP
Publicat 27.11.2024
Spaima trăită de femeia care l-a găsit fără suflare pe actorul Andrei...
Click.ro
Publicat 27.11.2024
Samsung avertizează utilizatorii iPhone și Android. De ce le sunt în pericol...
Useit
Publicat 27.11.2024
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi...
Redacţia.ro
Publicat 26.11.2024
Elena Lasconi, întrebată dacă va numi un premier de la PSD dacă ajunge...
libertatea.ro
Publicat 26.11.2024
Lana Del Rey a anunțat lansarea unui nou album, „The Right Person Will Stay”....
ZU
Publicat 27.11.2024
Pumpkin spice latte. Rețetă de băutură caldă cu dovleac
Hello taste
Publicat 27.11.2024
5 sfaturi pentru gestionarea ADHD la copii
Deparinti
Publicat 27.11.2024
Cum arată Ungaria după 14 ani de suveranism, cu Viktor Orbán. Izolare,...
ziare.com
Publicat 27.11.2024
Mesajul emoționant pe care Pelin Akil l-a lăsat în mediul online după plecarea...
Happy
Publicat 26.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Tipul de pâine pe care îl consumi poate cauza acnee. Cum influențează...
Medicool
Publicat 27.11.2024