VREMEA se încălzește. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi
Miercuri, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă în aproape toată ţara, dar în special la deal şi la munte, informează Administraţia Naţională de Meteorologie
De Redactia Observator la 13.01.2015, 15:29Miercuri, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă în aproape toată ţara, dar în special la deal şi la munte, informează Administraţia Naţională de Meteorologie
Ziua cerul va fi variabil, iar dimineaţa în zonele joase local va fi ceaţă, izolat persistentă. Noaptea nebulozitatea se va accentua treptat în vestul, centrul şi nordul ţării, unde pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, mixte, în timp ce în zonele joase din restul teritoriului reapare ceaţa. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 12 grade, mai ridicate în dealurile sudice spre 14...15 grade, iar cele minime între -8 şi 2 grade, mai coborâte în depresiuni, spre -13 grade.
LA BUCUREŞTI
Miercuri, vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată. Cerul va fi variabil, iar dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 7...8 grade, iar cea minimă de -4...-3 grade, uşor mai coborâtă în zona preorăşenească.
ÎN ŢARĂ
Joi, vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi temporar noros. În prima parte a zilei pe arii restrânse vor cădea precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare, în centrul, nord-estul ţării şi la munte. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, precum şi în sudul Olteniei, în Moldova şi pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade, iar cele minime între -9 şi 1 grad. În zonele joase, mai ales dimineaţa şi noaptea, local va fi ceaţă.