Zeci de sirieni şi irakieni, printre care şi copii, prinşi la graniţa de vest a României. Unde voiau să ajungă
Un număr de 12 sirieni şi doi irakieni au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră din Naidăş în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa din Serbia în România, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
De Redactia Observator la 31.03.2017, 11:38Un număr de 12 sirieni şi doi irakieni au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră din Naidăş în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa din Serbia în România, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
'În data de 31.03.2017, în jurul orei 07,00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidăş, judeţul Caraş-Severin, au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat, pe direcţia localităţii de frontieră Berlişte, 14 cetăţeni străini care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul ţării. Imediat, poliţiştii de frontieră au procedat la reţinerea persoanelor care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră şi conducerea lor la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări', se arată într-un comunicat transmis de Poliţia de Frontieră Timişoara.
În cadrul verificărilor s-a stabilit că este vorba despre opt bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 ani, care au declarat că sunt din Irak şi Siria, precum şi patru minori, având vârste cuprinse între doi şi 11 ani.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, în continuare fiind dispuse măsurile legale care se impun.
De asemenea, vor fi contactate autorităţile de frontieră din ţara vecină în vederea cercetării în comun a evenimentelor şi aplicării acordului de readmisie, se precizează în comunicat.
Sursa: News.ro