Zi de doliu în România pentru victimele cutremurului din Italia. Bilanţul este CUMPLIT: 292 de morţi
În România este doliu naţional vineri pentru victimele cutremurului din Italia, în care au murit 292 de persoane, inclusiv 11 cetăţeni români. În cursul zilei, drapelele sunt arborate în bernă la toate sediile instituţiilor publice, precum şi în aeroporturi, porturi, gări şi autogări, iar posturile naţionale de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programul.
De Redactia Observator la 02.09.2016, 08:15În România este doliu naţional vineri pentru victimele cutremurului din Italia, în care au murit 292 de persoane, inclusiv 11 cetăţeni români. În cursul zilei, drapelele sunt arborate în bernă la toate sediile instituţiilor publice, precum şi în aeroporturi, porturi, gări şi autogări, iar posturile naţionale de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programul.
Doliul naţional a fost hotărât de Guvern în şedinţa de miercuri. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, a precizat că măsura este luată atât pentru victimele de cetăţenie română care au murit în urma seismului, cât şi "din respect" pentru celelalte peste 280 de persoane care au decedat.
Propunerea a fost făcută de premierul Dacian Cioloş marţi seară, după ce a participat la funeraliile din Italia pentru victimele seismului. Iniţial, ziua de doliu era programată pentru joi, însă a fost mutată vineri, astfel încât să fie repatriate toate trupurile românilor care şi-au pierdut viaţa şi care vor fi înmormântaţi în România.
În ziua de doliu naţional, toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale au obligaţia arborării drapelului României în bernă. Drapelul României în bernă se mai arborează la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ de orice grad, instituţiilor de cultură şi misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi în aeroporturi, porturi, gări şi autogări, ca pavilion pe navele de orice fel şi pe alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc. Aceeaşi obligaţie revine şi persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă. Totodată, posturile naţionale de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură îşi vor adapta programul în mod corespunzător.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a reamintit posturilor de radio şi televiziune obligaţia de a-şi adapta programele pentru a respecta doliul naţional din România, pe 2 septembrie.
”Ca urmare a Hotărârii Guvernului nr. 607 din data de 31.08.2016 prin care ziua de 2 septembrie 2016 a fost declarată zi de doliu naţional pe teritoriul României în memoria cetăţenilor români decedaţi în urma cutremurului din Italia din data de 24 august 2016 şi în semn de solidaritate cu poporul italian, Consiliul Naţional al Audiovizualului reaminteşte posturilor naţionale de radio şi de televiziune obligaţia de a-şi adapta programele în mod corespunzător”, a transmis CNA.
Un număr de 11 români au murit în cutremurul din Italia. Trupurile neînsufleţite a 7 români au fost aduse marţi în ţară, iar un al optulea a ajuns joi. Pentru ceilalţi români care au murit în seism, rudele au optat pentru înmormântarea în Italia.
Guvernul a decis, luni, acordarea unor ajutoare financiare în sumă de 6.000 de euro pentru copiii rămaşi orfani în urma cutremurului din Italia, în sumă de 1.000 de euro pentru fiecare persoană decedată în seism, 10.000 de euro pentru familiile sau persoanele singure ale căror locuinţe au fost distruse în proporţie de peste 50% şi îşi menţin reşedinţa în Italia şi 3.000 de euro pentru cei care nu au locuinţă proprie, dar nu mai au unde să stea după cataclism.
De aceste ajutoare urmează să beneficieze aproximativ 50 de familii.
În total, 292 de oameni şi-au pierdut viaţa în seism, dintre care 231 au murit la Amatrice în urma cutremurului din 24 august, iar 11 la Accumoli. Alte cinci persoane au murit în regiunea vecină Le Marche. Printre aceştia se numără şi 11 români.
În regiunile devastate de seism trăiesc între 8.000 şi 10.000 de români. Aproximativ 1,3 milioane de români trăiau anul trecut în Italia, potrivit unor estimări. Mulţi dintre ei muncesc în agricultură, ca ajutoare în gospodării sau îngrijesc bătrâni.