Zile libere 2019. Lista minivacanţelor pe care le vor avea românii
În 2019, românii au la dispoziţie 15 zile libere, grupate în minivacanţe. Lista cu minivacanţe pe care românii le vor avea în acest an, după vacanţa de Paşte şi de 1 mai.
De Redactia Observator la 03.05.2019, 11:48În 2019, românii au la dispoziţie 15 zile libere, grupate în minivacanţe. Lista cu minivacanţe pe care românii le vor avea în acest an, după vacanţa de Paşte şi de 1 mai.
De Paşte şi 1 Mai, românii au avut parte de o minivacanţă de 6 zile, iar unii chiar şi-au mai luat două zile libere pentru a-şi transforma liberele într-un adevărat concediu.
Următoarea minivacanţă va fi între 15 şi 17 iunie, de Rusalii, atunci când ziua liberă va fi legată de weekend.
Astfel, românii vor fi liberi sâmbătă (15 iunie), duminică (16 iunie, ziua de Rusalii) şi luni (17 iunie, a doua zi de Rusalii).
Până la minivacanţa de Rusalii, românii mai sunt liberi pe 1 iunie, de Ziua Copilului, însă această zi pică într-o sâmbătă.
Zile libere 2019. Lista cu minivacanţe la români
Tot în acest an, românii vor mai pierde alte două zile libere, respectiv pe 30 noiembrie (Sfântul Andrei) şi 1 decembrie (Ziua Naţională a României), pentru că acestea vor pica în weekend.
Lista cu minivacanţe şi zile libere în 2019
- 1 iunie (sâmbătă) – Ziua Copilului
- 16 iunie (duminică) – Rusalii
- 17 iunie (luni) – A doua zi de Rusalii
- 15 august (joi) – Adormirea Maicii Domnului
- 30 noiembrie (sâmbătă) – Sfântul Andrei
- 1 decembrie (duminică) – Marea Unire
- 25 decembrie (miercuri) – Crăciun
- 26 decembrie (joi) – Crăciun.