Antena LIVE

Curs valutar

Zile libere LUNA ACEASTA! Când vor sta ACASĂ ANGAJAŢII

Veste bună pentru români! Pe 30 noiembrie şi pe 1 decembrie angajaţii vor fi liberi, bucurându-se astfel de un weekend prelungit

De la 03.11.2015, 13:02
WhatsApp

Veste bună pentru români! Pe 30 noiembrie şi pe 1 decembrie angajaţii vor fi liberi, bucurându-se astfel de un weekend prelungit

Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României, care se sărbătoresc anual în 30 noiembrie, respectiv 1 decembrie, sunt zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, după cum stabileşte Codul muncii.

Prin urmare, în aceste zile salariaţii vor primi liber de la angajatori. Deoarece în 2015 cele două sărbători pică luni şi marţi, aceştia vor avea parte de un weekend prelungit.

30 noiembrie a fost inclusă în lista liberelor legale în vara anului 2012. Totuşi, de atunci şi până acum, angajaţii cu program obişnuit (de luni până vineri) au beneficiat o singură dată de timp liber cu ocazia acestei sărbători. Mai exact, 30 noiembrie a picat în timpul săptămânii în 2012, iar în 2013 şi 2014 a picat sâmbătă, respectiv duminică.

În acest an, salariaţii au beneficiat de timp liber pe 1 şi 2 ianuarie (care au picat joi şi vineri), în a doua zi de Paşte (luni, 13 aprilie), pe 1 mai (vineri) şi în a doua zi de Rusalii (luni, 1 iunie). Prima zi de Paşte (12 aprilie) şi prima zi de Rusalii (31 mai) au picat în zile de duminică, iar Adormirea Maicii Domnului (15 august) - într-o zi de sâmbătă.

În afară de Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României, ultimele sărbători legale din 2015 mai sunt prima şi a doua zi de Crăciun, însă doar 25 decembrie va pica în timpul săptămânii (într-o zi de vineri, mai precis).

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

zile libere angajati acasa concediu reguli
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024