Antena LIVE

Curs valutar

2025, anul decisiv pentru calificarea la Cupa Mondială de rugby, analizat alături de Florin Surugiu şi Tudor Boldor

Anul 2025, decisiv pentru calificarea la Cupa Mondială de rugby, ar putea fi inclusiv un an decisiv pentru rugbiul românesc, în condiţiile în care o eventuală ratare a calificării ar putea echivala cu trecerea în faliment a unui sport care oricum se chinuie de ani buni să supravieţuiască.

De la 20.08.2024, 22:23
WhatsApp
Tudor Boldor (stânga) şi Florin Surugiu sunt doi dintre cei mai importanţi rugbişti români ai ultimilor ani Profimedia

În urmă cu câteva zile, World Rugby a confirmat ceea ce se anticipa de către iubitorii rugbiului. Calificarea la Cupa Mondială din 2027, din Australia, se desfăşoară, practic, pe parcursul a unui singur an calendaristic, 2025. S-a luat această decizie pentru că cei de la World Rugby îşi propun sau îşi doresc să pună serios umărul la dezvoltarea echipelor din al doilea eşalon valoric, în perioada 2025-2027, astfel încât la startul Cupei Mondiale din Australia diferenţa dintre aceste echipe şi cele din topul mondial să fie cât mai mică, iar partidele de la turneul final să fie cât mai echilibrate.

La Cupa Mondială din Australia, programată a avea loc în perioada 1 octombrie - 13 noiembrie 2027, participă 24 de echipe. Se întâmplă acest lucru pentru prima dată în istoria Cupelor Mondiale de rugby. Cele 24 de echipe ar urma să fie împărţite în şase grupe de câte patru echipe, iar 16 dintre cele 24 de echipe, primele două clasate şi patru dintre echipele care termină grupele pe locul 3, ar urma să se califice în faza optimilor de finală.

Deocamdată se cunosc 12 dintre cele 24 de echipe calificate la turneul final. Este vorba, practic, de primele 12 clasate de la ediţia precedentă a Cupei Mondiale de rugby, Franţa 2023, respectiv, în ordine aleatorie, Africa de Sud, Japonia, Anglia, Franţa, Irlanda, Italia, Scoţia, Ţara Galilor, Australia, Fiji, Noua Zeelandă şi Australia. 

Alte 12 echipe ar urma să provină din calificări, iar Europa mai are asigurate cel puţin patru locuri. Concret, primele patru clasate la sfârşitul ediţiei 2025 a Rugby Europe Championship se califică direct la turneul final, iar echipa de pe locul 5 merită în recalificările programate a avea loc spre sfârşitul lui 2025, cel mai probabil în noiembrie 2025, pentru a înlocui meciurile teste pe care echipele respective le-ar fi avut de jucat.

Pentru cine nu ştie încă, opt echipe sunt înscrise în ediţia 2025 a Rugby Europe Championship. Georgia, Spania, Olanda şi Elveţia au fost repartizate în Grupa A, iar Portugalia, România, Belgia şi Germania au fost repartizate în Grupa B. Practic, primele două clasate din fiecare grupă au asigurate atât calificarea în semifinalele Rugby Europe Championship, cât şi calificarea directă la Cupa Mondială 2027.

La prima vedere, misiunea României este una rezonabilă. Echipa noastră joacă pe 1 sau 2 februarie cu Germania, acasă, pe 8 sau 9 februarie cu Belgia, în deplasare, şi pe 15 sau 16 februarie cu Portugalia, acasă. Cu două victorii obţinute în primele două meciuri, România s-ar califica, practic, la Cupa Mondială 2027.

Totuşi, echipa noastră nu îşi permite să se "culce pe o ureche", mai ales în condiţiile în care rugbiul românesc se află într-o evidentă cădere liberă, iar celelalte formaţii se dezvoltă, chiar dacă unele se dezvoltă încet, pe măsura posibilităţilor. Germania, de exemplu, a pierdut greu, acasă, cu Georgia, în 2024, scor 17-28, în timp ce Belgia ne-a pus probleme mari chiar la Bucureşti, România impunându-se cu 33-18 după un meci în care s-a desprins abia pe final. Sunt două rezultate care ar trebui să ne dea de gândit, mai ales că decisivul cu Belgia este programat de această dată în deplasare.

Din acest motiv, oficialii din rugbiul românesc au întreprins demersurile necesare ca, până la campania de calificare din februarie 2025, jucătorii români din campionatul intern să aibă parte de un program amplu de meciuri, astfel încât staff-ul naţionalei, în frunte cu selecţionerul francez David Gerard, să urmărească un număr cât mai mare de jucători cu potenţial de selecţionare, dar şi modul în care aceştia fac faţă unui calendar încărcat cu jocuri.

Orientativ, pe 24 august, 31 august şi 7 septembrie sunt programate meciuri din campionatul României, pe 14 septembrie, 21 septembrie, 28 septembrie şi 19 octombrie sunt programate meciuri jucate de Lupii României, selecţionata divizionară, în Supercupa Europei, pe 5 octombrie, 26 octombrie, 30 noiembrie, 7 decembrie şi 14 decembrie sunt programate meciuri din Cupa României, iar pe 9 noiembrie, 16 noiembrie şi 23 noiembrie sunt programate meciurile test cu Tonga, Canada şi Uruguay, astfel că doar pe 12 octombrie şi 2 noiembrie sunt programate weekenduri de respiro.

La modul în care rugbiul românesc, în general, şi naţionala României, în special, s-au chinuit să supravieţuiască în ultimii ani putem spune că o eventuală ratare a calificării la Cupa Mondială 2027 ar putea echivala chiar cu un eventual faliment, măcar din punct de vedere sportiv, în condiţiile în care interesul pentru acest sport este extrem de scăzut în România, iar rugbiul românesc pare dependent de finanţările primite de la forul european sau cel mondial.

Noi ne-am propus să analizăm şansele României de a prinde o nouă calificare la Cupa Mondială cu doi dintre cei mai importanţi rugbişti români ai ultimilor ani, Florin Surugiu şi Tudor Boldor, iar în urma discuţiilor avute un lucru este clar - ne aşteaptă o campanie de calificare complicată, dar nu trebuie să ne pierdem optimismul:

- Suntem, practic, la două victorii de calificarea la Cupa Mondială 2027. Cum vi se pare acest nou format? Teoretic o misiune accesibilă, dar practic complicată pentru că nu avem voie să facem paşi greşiţi.

Florin Surugiu: Da, clar pare mult mai accesibilă această campanie de calificare, pentru că nu mai sunt 20 de echipe la Cupa Mondială, ca până acum, şi vor fi 24 şi din Rugby Europe Championship vor fi patru echipe calificate direct. Asta însă înseamnă, din punctul meu de vedere, că suntem obligaţi să nu facem nicio greşeală dacă ne dorim să fim şi în 2027 la Cupa Mondială. Eu sunt 100% convins că ne calificăm.

Tudor Boldor: Eu zic că acest nou format/ sistem de calificare la Cupa Mondială din 2027 este unul care ne avantajează pe deplin. Într-adevăr, nu ne permitem niciun pas greșit, dar este riscul pe care ți-l asumi atunci când îți dorești să ajungi la acest turneu final.

- Avem puterea necesară pentru a câştiga măcar meciurile cu Germania de acasă şi cu Belgia din deplasare? 

Florin Surugiu: Eu zic că trebuie să luăm fiecare meci pas cu pas. Părerea mea este că vor fi trei finale de jucat. Fiecare meci este important dar, cum ai spus şi tu, este foarte posibil ca cele două meciuri, cu Germania şi cu Belgia, să ne aducă această calificare mult dorită, iar la meciul cu Portugalia să intrăm liniştiţi că ne-am îndeplinit obiectivul. Ar fi scenariul ideal, însă este clar că meciurile cu Germania şi Belgia nu trebuie considerate dinainte câştigate. Sunt convins că cele două echipe îşi joacă şansele până la capăt şi sunt sigur că loturile lor vor arăta altfel faţă de cum ne-am obişnuit în ultimii ani. Să nu uităm că Belgia ne-a arătat deja, în ediţia din acest an a Rugby Europe Championship, că au putere. I-au învins pe portughezi la Bruxelles, ceea ce nu e tocmai uşor.

Tudor Boldor: Răspunsul nu poate fi decât unul simplu - sunt ferm convins că avem puterea necesară de a câştiga meciuri cu Germania şi cu Belgia atât acasă, cât şi în deplasare, deci mă gândesc ca avem prima şansă la meciurile din februarie.

- Ne avantajează faptul că eventualii jucători selecţionabili vor avea un calendar plin de meciuri în această toamnă?

Tudor Boldor: Din punctul meu de vedere este un avantaj când ai mai multe meciuri de jucat, când acumulezi multe minute competiţionale, minute de joc, în general, dar mai ales înaintea meciurilor de calificare la o Cupă Mondială.

Florin Surugiu: Sunt sigur că staff-ul şi Federaţia au pus de acum totul la punct pentru campania de calificare la Cupa Mondială. Meciurile pe care le au de jucat Lupii României în această toamnă şi meciurile test din noiembrie dau şanse jucătorilor să-şi arate adevărata valoare şi staff-ului să contureze un nucleu pentru meciurile din 2025. 

- Cât de mult contează că jucătorii din ţară au posibilitatea să joace în meciuri internaţionale prin intermediul Lupii României?

Tudor Boldor: Este important pentru jucătorii din ţară că pot evolua în meciuri internaţionale, într-o competiţie europeană, prin intermediul Lupii României. Dezvoltarea francizei Lupii României nu poate să însemne decât plus-valoare pentru echipa naţională a României.

Florin Surugiu: Contează foarte mult să joci cât mai multe meciuri internaţionale, să înfrunţi adversari de tipuri cât mai diferite. Sunt benefice aceste meciuri. Ţin minte, când mergeam la Lupii României, cu ceva ani în urmă, că aveam meciuri foarte puternice, meciuri de care nu prea aveam parte în campionatul intern. Meciuri cu intensitate mare, cu mai multe minute de joc efectiv, iar aceste meciuri erau un plus mare, ne ajutau foarte mult. Cei mai mulţi dintre jucătorii selecţionaţi la Lupii României aveam continuitate la echipa naţională, iar experienţa acumulată se vedea în evoluţia noastră. 

La finalul discuţiei i-am provocat pe cei doi rugbişti să ne spună ce părere au despre nivelul la care se află la momentul actual şi dacă se văd făcând parte din lotul naţionalei de rugby a României la Cupa Mondială din 2027. Răspunsurile au fost pe măsură:

Florin Surugiu: Eu acum sunt bine, sănătos. Am avut o accidentare care m-a ţinut două luni pe tuşă. Sunt sub contract cu Rapid şi încă mă bucur de rugby, dar mă gândesc tot mai des să pun ghetele în cui. Vizavi de echipa naţională, după cum se ştie deja, la Cupa Mondială din 2023 mi-am anunţat retragerea de la echipa naţională şi am revenit după câteva luni, pentru a juca şi în Rugby Europe Championship 2024. Am făcut asta pentru că am spus cât voi fi în activitate şi mă ridic la nivelul cerinţelor şi va fi nevoie de mine, voi veni cu inima deschisă să reprezint ţara. Este ceva special pentru mine să îmbrac tricoul naţionalei. Mereu am făcut-o cu toată inima. Cupa Mondială din 2027 este totuşi prea mult pentru mine. Aş avea aproape 43 de ani la Cupa Mondială din 2027 şi cred că sunt băieţi tineri, cu un suflu nou, cu dorinţă de muncă, care abia aşteptă să se exprime la adevărata lor valoare, să dea totul pentru frunza de stejar.

Tudor Boldor: Eu vă pot spune că mă simt foarte bine atât fizic, cât mai ales, şi cel mai important, mental. Nu am aşteptări, dar vă daţi seama că îmi doresc să fac parte din lotul echipei naţionale şi să ajut echipa naţională să se califice la Cupa Mondială, cum am făcut-o şi la ediţia precedentă. Am 26 de ani şi mai am multe de oferit acestui sport. Evident că mă gândesc la Cupa Mondială din 2027 şi că aş vrea să particip la ea, dar până atunci mai este şi prefer să rămân ancorat în prezent, să mă bucur de rugby şi de tot ce înseamnă acest sport. Îmi doresc să joc cât mai multe meciuri posibil.  

Cristi Ioniţă

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio. ...

florin surugiu tudor boldor cupa mondiala rugby rugby romania calificare cupa mondiala rugby
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024