Adrian Mutu, noul antrenor al CFR Cluj. Va semna contractul din a treia încercare
Adrian Mutu este aşteptat să semneze luni, 22 ianuarie, un contract pe un an şi jumătate cu CFR Cluj. "Briliantul" are şi opţiunea de a prelungi înţelegerea cu încă un sezon.
De Redactia Observator la 22.01.2024, 14:38Este pentru a treia oară când Adrian Mutu încearcă să semneze cu CFR Cluj. Relaţia de prietenie dintre fostul internaţional şi Neluţu Varga, patronul CFR-ului, este una de notorietate astfel că prima dată s-a vorbit despre venirea lui în Ardeal în noiembrie 2020. Atunci, a fost ales însă Dan Petrescu. Apoi, peste alte 6 luni, s-a discutat din nou despre o posibilă venire a lui Adrian Mutu la CFR Cluj, dar nici de această dată n-a fost cu noroc. A fost ales Edi Iordănescu, actualul selecţioner al României, care avea să câştige titlul la finalul acelui sezon.
CFR Cluj, fără antrenor după ultimul meci
CFR Cluj a rămas fără antrenor imediat după meciul pierdut cu FC Botoşani, scor 0-1. Patronul CFR-ului l-a demis pe italianul Andrea Mandorlini imediat după partidă, fără ca măcar să mai discute cu tehnicianul din peninsulă. "I-am transmis (n.red. lui Neluțu Varga) cândva că dacă vrea să fiu sperietoarea antrenorilor de la CFR nu prea e ok. Domnul Varga știe numărul meu, așa că dacă vrea poate să mă sune", declara Adrian Mutu, la DigiSport, în urmă cu o lună.
"Da, e adevărat. Renunţăm la el. Nu se mai poate, nu mai suport să văd echipa jucând aşa. Când nu eşti în stare să baţi la ultima clasată nu mai avem ce să discutăm! Nu vreau să ajung să mă bat la play-off. Eu vreau să mă bat la titlu. I-am dat o grămadă de şanse, dar s-a terminat', a spus Varga, potrivit as.ro. El a precizat, apoi, că s-a înţeles cu Adrian Mutu. "Am vorbit cu Mutu. Ne-am înţeles, da. Astea sunt detalii pe care mâine le vom stabili (n.red. durata contractului şi alte aspecte legate de contract), dar am stabilit că el va fi. Detaliile contractuale le discutăm mâine(n.red. azi)".
Adrian Mutu, în vârstă de 45 de ani, şi-a început cariera de antrenor încă din 2016 la ASA Târgu Mureş acolo unde a fost antrenor secund şi jucător în acelaşi timp. A urmat apoi FC Voluntari, echipa U21 a celor de la Al Wahda, naţionala României de tineret, FC U Craiova, Rapid şi Neftchi Baku.