Alegerile pentru postul de preşedinte al FRF vor avea loc pe 18 aprilie
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunţat vineri, la finalul Comitetului Executiv că alegerile pentru postul de preşedinte al FRF vor avea loc la 18 aprilie.
De Redactia Observator la 12.01.2018, 18:08Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat vineri, la finalul Comitetului Executiv că alegerile pentru postul de preşedinte al FRF vor avea loc la 18 aprilie.
“Alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal vor avea loc pe 18 aprilie 2018. E prima oară când se face anunţul de organizare a alegerilor cu mai bine de 90 de zile înainte, astfel ca fiecare candidat să-şi poată face campania. Această propunere a venit la solicitarea membrilor Comitetului Executiv. De aceea s-a luat această decizie ca în 18 aprilie să avem organizate alegerile. Un alt aspect, pentru că eu îmi doream ca aceste alegeri să fie în luna mai, este că până la fiinalul lunii aprilie trebuie să depunem toate situaţiile financiare. Trebuia astfel să organizăm două Adunări Generale. De aceea s-a considerat că este mai bine să fie pe 18 aprilie. Finala Cupei României va fi pe 27 mai”, a declarat Burleanu.
Întrebat dacă este hotărât să candideze, Burleanu a spus că este hotărât să şi câştige următoarele alegeri. “Eu cred că am fost cât se poate de clar în atâtea ocazii. De fiecare dată am spus că voi candida. Şi nu numai că voi candida, dar voi şi câştiga aceste alegeri fiindcă în mod cert îi cunosc mult mai bine pe membrii Federaţiei Române de Fotbal decât orice alt candidat. Şi mai mult decât atât nu îmi este teamă de niciunul dintre candidaţi şi nu mă voi retrage din această campanie. Un mesaj de continuitate am primit astăzi din partea membrilor Comitetului Executiv”, a mai spus Burleanu.