Antena LIVE

Curs valutar

Anglia - SUA 0-0, la Cupa Mondială 2022. Americanii au avut mare ocazie a meciului, englezii pot rata calificarea

Selecţionatele Angliei şi Statelor Unite au terminat la egalitate, 0-0, vineri seara, pe Al Bayt Stadium din Al Khor, într-un meci din Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, notează Agerpres.

De la 25.11.2022, 23:14
WhatsApp
Profimedia

Cele două formaţii şi-au împărţit punctele după un joc modest, cu puţine faze de poartă, în care cele jucătorii nu şi-au asumat riscuri prea mari. Americanii, care veneau după 1-1 cu Ţara Galilor, au fost mai buni timp de o oră de joc şi au avut mai multe faze de poartă, mai ales în prima repriză. După 6-2 cu Iranul, selecţionata ''Three Lions'' era mare favorită şi a avut prima ocazie a partidei, însă şutul lui Kane (10) a fost blocat de Zimmerman.

Americanii au creat pericol prin Wright (10), însă acesta a trimis cu capul pe lângă poartă, McKennie a reluat peste ţintă la centrarea lui Weah (26), iar şutul lui Musah, deviat de Rice, a fost prins de Pickford (29). Cea mai mare ocazie a echipei antrenate de Gregg Berhalter a fost semnată de Pulisic (33), atacantul echipei Chelsea ţintind bara din lateral stânga.

Până la pauză, americanii au mai creat faze de poartă prin Dest (41), al cărui şut a fost deviat în corner de Maguire, iar Pulisic a trimis pe lângă poartă cu capul (43). Saka a reluat greşit (45) la centrarea lui Shaw, iar prima repriză s-a încheiat cu o ocazie mare a lui Mount, care a tras bine de la 16 metri, după o minge aşezată de Sterling (45+1), Turner a salvat golul.

Repriza secundă a fost mult mai săracă în faze de poartă, americanii având doar un şut mult peste poartă al lui McKennie (49), în timp ce reprezentativa Albionului s-a remarcat printr-un şut slab al lui Rashford (87), fără emoţii pentru Turner, încheind cu o ratare mare - o lovitură de cap a lui Kane (90+3), pe lângă poartă din 7-8 metri. Echipele calificate în optimi din Grupa B se vor decide pe 29 noiembrie, când vor avea loc ultimele partide: Ţara Galilor - Anglia (Ahmad Bin Ali Stadium - Ar-Rayyan, 21:00) şi Iran - SUA (Al Thumama Stadium - Doha, 21:00).

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

qatar campionat mondial campionat mondial 2022 sua anglia cupa mondial 2022 usa
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025