Avertisment dur pentru Simona Halep: "Ar trebui să se teamă de Şarapova"
Preşedintele Federaţiei Ruse de Tenis, Şamil Tarpişev, consideră că Simoan Halep ar trebui să se teamă de Maria Şarapova, la partida pe care cele două sportive o vor disputa în turul I al US Open, ţinând cont de avantajul întâlnirilor directe avut de fostul lider WTA.
De Redactia Observator la 28.08.2017, 12:02Preşedintele Federaţiei Ruse de Tenis, Şamil Tarpişev, consideră că Simoan Halep ar trebui să se teamă de Maria Şarapova, la partida pe care cele două sportive o vor disputa în turul I al US Open, ţinând cont de avantajul întâlnirilor directe avut de fostul lider WTA.
"Meciul din turul I dintre Maşa şi Halep va fi foarte interesant. Deşi toată lumea se aşteaptă să câştige românca, Şarapova poate să o întreacă. Halep ar trebui să fie speriată de Şarapova, atât timp cât ea (n.r. - rusoaica) are substratul psihologic de partea ei. Nu cred că Şarapova o să câştige turneul, dar dacă trece de Halep atunci va avea un culoar favorabil", a declarat Tapişev, potrivit agenţiei TASS.
Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, o va întâlni, marţi, nu înainte de ora 02.00, pe rusoaica Maria Şarapova, locul 147 WTA, fostă numărul 1 mondial, beneficiară a unui wild card, în manşa I a US Open, ultimul Grand Slam al anului.
Această partidă va deschide sesiunea de seară pe Arthur Ashe Stadium, arena principală de la Flushing Meadows
Jucătoarea rusă a revenit în competiţii în aprilie, după 15 luni de suspendare pentru că a folosit o substanţă interzisă, meldonium.
Halep nu a învins-o niciodată pe Şarapova, în şase partide jucate până acum. Ultima oară, ele s-au întâlnit la Turneul Campioanelor din 2015, când rusoaica a câştigat cu 6-4, 6-4. Halep a pierdut şi două finale în faţa Mariei Şarapova, la Roland Garros şi la Madrid, ambele în 2014.
Sursa: News.ro