Irina Begu, învinsă de Maria Şarapova, în turul al II-lea, la Madrid
Irina-Camelia Begu, locul 38 WTA, a fost învinsă, luni, cu scorul de 7-5, 6-1, de rusoaica Maria Şarapova, locul 52 WTA, în manşa a doua a Madrid Open.
De Redactia Observator la 07.05.2018, 16:42Irina-Camelia Begu, locul 38 WTA, a fost învinsă, luni, cu scorul de 7-5, 6-1, de rusoaica Maria Şarapova, locul 52 WTA, în manşa a doua a Madrid Open.
Begu nu a făcut faţă decât un set celebrei sale rivale. Cu un break la debut, Begu a condus cu 3-1, apoi Şarapova a egalat la 3, înainte de a obţine break-ul de set, la 6-5, după 64 de minute de joc.
În setul secund, Begu a început tot cu un break, dar a cedat ulterior, aproape fără luptă, 1-6. După ce a trecut de Mihaela Buzărnescu în primul tur, Şarapova s-a impus în faţa Irinei Begu, într-o oră şi 32 minute.
În faza următoare, Şarapova va evolua cu sportiva franceză Kristina Mladenovic, locul 22 WTA, sau cu chinezoaica Shuai Zhang, locul 28 WTA.
Calificarea în manşa a doua este recompensată cu un premiu de 36.775 de euro şi cu 65 de puncte WTA.
Sursă: News.ro