BREAKING NEWS: UEFA are un nou preşedinte: Aleksander Ceferin. Detalii neştiute despre viaţa sa
Slovenul Aleksander Ceferin a fost ales, miercuri, președinte al Uniunii Europene de fotbal (UEFA), în cadrul Congresului forului continental de la Atena.
De Redactia Observator la 14.09.2016, 12:13Slovenul Aleksander Ceferin a fost ales, miercuri, președinte al Uniunii Europene de fotbal (UEFA), în cadrul Congresului forului continental de la Atena
Aleksander Ceferin s-a născut la 13 octombrie 1967.
A absolvit cursurile Universității de Drept din Ljubljana, potrivit http://www.uefa.com/. A lucrat în cadrul firmei de avocatură a familiei sale, specializându-se în reprezentarea în instanță a atleților profesioniști și a cluburilor sportive. Ulterior, a devenit directorul firmei tatălui său.
S-a implicat în fotbalul local începând cu 2005, colaborând cu comitetul de conducere a unuia dintre cele mai importante cluburi de futsal din Slovenia, KMN Svea Lesna Litija. În același an, a devenit membru în conducerea clubului de amatori FC Ljubljana Lawyers.
Între 2006 și 2011, a fost membru în conducerea clubului profesionist NK Olimpija Ljubljana.
În 2011, a fost ales președintele Asociației de Fotbal din Slovenia. Prioritățile mandatului său au fost îmbunătățirea relației dintre cluburi și echipa națională, precum și dezvoltarea centrelor de juniori din țară.
În februarie 2015, a fost reales în fruntea conducerii fotbalului sloven, pentru un mandat de patru ani.
Vorbește fluent limbile italiană și engleză. Este căsătorit și are trei copii.
Aleksander Ceferin și-a anunțat candidatura la șefia UEFA la 8 iunie 2016.