Camila Giorgi și-a anunțat retragerea din tenis. Sportiva din Italia a câștigat turneul WTA 1000 de la Montreal în 2021
Sportiva Camila Giorgi, din Italia, şi-a anunţat retragerea din activitate la 32 de ani, a anunţat Federaţia Italiană de Tenis. Cel mai important turneu câștigat de ea a fost WTA 1000 de la Montreal în 2021.
De Redactia Observator la 09.05.2024, 15:47Giorgi, care a ajuns în 2018 pe locul 26 mondial, a jucat ultimul meci pe 23 martie, în turul 2 al turneului WTA 1000 de la Miami, unde a fost învinsă (6-1, 6-1) de poloneza Iga Swiatek, numărul 1 mondial, potrivit news.ro. De atunci, ea nu a mai apărut în competiţie.
Performanţa de la Montreal din 2021, cel mai mare trofeu al carierei sale
Pe lângă performanţa de la Montreal din 2021, care reprezintă cel mai mare trofeu al carierei sale, Giorgi a mai ajuns în sferturile de finală la Wimbledon în 2018 şi la turneul olimpic de la Tokyo în 2021. De asemenea, ea a ajuns în optimi de finală la US Open în 2013 şi la Roland Garros în 2022.
Italianca era antrenată de tatăl ei, Sergio, o figură controversată în circuitul feminin din cauza ieşirile sale nervoase la adresa arbitrilor.