Carlos Alcaraz a câştigat turneul de tenis de la Madrid. Spaniolul i-a învins pe Nadal, Djokovic şi Zverev
Spaniolul Carlos Alcaraz, în vârstă de doar 19 ani, l-a învins pe Alexander Zverev duminică, în finala turneului de la Madrid.
De Redactia Observator la 09.05.2022, 13:59Carlos Alcaraz, noua vedetă a tenisului mondial, a încheiat o săptămână impresionantă la Madrid cu o victorie în două seturi, 6-3, 6-1, împotriva germanului Alexander Zverev. Tânărul l-a învins pe Rafael Nadal în sferturile de finală, iar pe Novak Djokovic în semifinală. „Este ceva incredibil să îi baţi pe doi dintre cei mai buni jucători din istoria tenisului”, a declarat Alcaraz după victoria din finală.
Este Alcaraz noul Nadal?
Carlos Alcaraz este cel mai tânăr câştigător al turneului de la Madrid. Este de asemenea şi al doilea jucător care câştigă două turnee de tip Masters 1000 într-un an, la 19 ani, după victoriile lui Rafael Nadal de la Roma şi Monte Carlo din 2005. După câştigarea titlurilor de la Miami, Rio şi Barcelona, spaniolul a devenit cel mai tânăr jucător de tenis care reuşeşte să intre în Top 10 de la Nadal încoace.