Cătălina Ponor s-a operat la Viena
Gimnasta Cătălina Ponor a suferit o intervenție chirurgicală la un picior, la Viena, urmând să revină sâmbătă în țară.
De Redactia Observator la 21.10.2015, 21:22- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Gimnasta Cătălina Ponor a suferit o intervenție chirurgicală la un picior, la Viena, urmând să revină sâmbătă în țară.
"Doctorii au zis că recuperarea durează cam șapte săptămâni. Mai stau aici doar până sâmbătă și apoi mă întorc acasă, unde voi continua exercițiile. Ne vedem acasă, România!'', a declarat Ponor pe site-ul suntemcuvoi.ro, dedicat echipei feminine de gimnastică a României.
Operația a fost de curățare a aderențelor de pe tendonul lui Ahile, rearanjarea sinovialei și infiltrații pentru gambă, care vor grăbi procesul de recuperare, potrivit sursei menționate.
''Mai dureros e că nu pot să fiu cu fetele la Glasgow! Vreau să le mulțumesc domnului Bellu și doamnei Mariana (Bitang, n.red.) pentru că au fost tot timpul alături de mine. Dacă nu erau ei cu atitudinea lor pozitivă, poate nu făceam față atât de bine. Și mai vreau să îi mulțumesc și doctorului Weinstabl pentru operație", a mai spus Ponor.
Multipla campioană olimpică a revenit în sala la gimnastică la începutul anului, dar a ratat Mondialele care încep vineri la Glasgow: ''Am simțit dureri în ultimele cinci luni la tendonul lui Ahile și la gambă. Dar am tot tras cu ce am putut: pastile, injecții, doar să nu mă opresc din pregătirea de Mondiale. Dar, din păcate, a cedat". Sper să mă recuperez cât mai repede și cât mai bine, ca să fiu aptă pentru Europene și Olimpiadă, să pot ridica drapelul pe cea mai înaltă treaptă și să auzim cu toții, iar și iar, imnul nostru național".
Ponor le-a urat succes și colegelor sale la Glasgow: "Să aibă încredere, să își facă exercițiile ca acasă și să intre în concurs fără emoții. Hai România!".
Sursa: AGERPRES