Antena LIVE

Curs valutar

Ciprian Tătărușanu se retrage din fotbal: "Am început acum 30 de ani iar astăzi mă opresc"

Portarul român Ciprian Tătărușanu și-a anunțat miercuri retragerea din fotbal, în plin campionat. Românul, în vârstă de 38 de ani, evolua în Arabia Saudită, la Abha, în liga secundă.

De la 11.09.2024, 17:57
WhatsApp
Profimedia

El a jucat la cluburi precum FCSB, Fiorentina, Lyon și Milan și are 74 de prezențe la echipa națională, informează Mediafax.

Tătărușanu și-a anunțat decizia printr-un mesaj pe Instagram

„Fotbal, cel mai frumos sport din lume, pe care am fost binecuvântat și onorat să îl practic! Ți-am dat totul din primele zile și până acum, te-am pus mereu pe primul loc iar tu m-ai răsplătit pe măsură. Îți mulțumesc pentru momentele frumoase, dar mai ales pentru cele grele.

Ele m-au făcut omul care sunt azi! Și pentru toți suporterii, antrenorii, coechipierii, adversarii, conducătorii, arbitrii și jurnaliștii cu care m-am intersectat în acest parcurs. Am încercat să îi tratez cu respect și sper că am reușit. Celor ce vor veni de-acum înainte, le urez mult succes! Am început acum 30 de ani iar astăzi mă opresc. Mulțumesc pentru tot!”

Pe lângă longevitatea sa la echipa națională, Tătărușanu rămâne și cel mai scump transfer al unui portar în campionatul intern, el fiind achiziționat de FCSB cu 1,5 milioane euro de la Gloria Bistrița.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ciprian tatarusanu fotbal retragere fcsb
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025