Clasament WTA 11 noiembrie: Irina Begu, ascensiune fulminantă după ce a câştigat turneul din Columbia
Reprezentanţii WTA au dat publicităţii, luni, noul clasament mondial, iar cifrele arată că Irina Begu a revenit între primele 100 de jucătoare ale lumii, după ce a câştigat turneul feminin de tenis de la Cali (Columbia).
De Redactia Observator la 11.11.2024, 12:31- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu trăim de la o lună la alta
Irina a avut evoluţii remarcabile, ca în vremurile bune, şi a reuşit să câştige turneul fără set pierdut, deşi la startul competiţiei nu era considerată principala favorită a turneului.
Irina Begu a trecut, pe rând, de Lucciana Perez Alarcon (Pereu), 6-1, 6-2, de Emiliana Arango (Columbia), 6-2, 6-2, de Anca Todoni (România), 7-6, 6-4, de Tina Nadine Smith (Australia), 6-1, 6-3, şi, în finală, de Veronika Erjavec (Slovenia), 6-3, 6-3.
Succesul obţinut în Columbia i-a permis Irinei Begu să urce 19 locuri în clasamentul mondial, de pe locul 102 pe locul 93, şi să devină a treia rachetă a României, după Sorana Cîrstea, care staţionează pe locul 70 mondial, şi Jaqueline Cristian, care staţionează pe locul 73 mondial.
Deşi s-a oprit în sferturi în Columbia, Anca Todoni a urcat şi ea patru locuri în clasamentul mondial, de pe locul 117 pe locul 113 mondial, depăşind-o inclusiv pe Ana Bogdan, care a coborât de pe locul 113 pe locul 116 mondial.
Două schimbări importante s-au produs şi în TOP 10 mondial. După ce a ajuns până în finala Turneului Campioanelor, pierdută 6-3, 4-6, 6-7 cu americanca Coco Gauff, chinezoaica Qinwen Zhen a urcat două locuri în ierarhia WTA, până pe poziţia 5 mondial, depăşindu-le pe Elena Rybakina, din Kazahstan, şi pe americanca Jessica Pegula.
De asemenea, importantă este şi apariţia în TOP 10 a Barborei Krejcikova, din Cehia, aceasta urcând de pe locul 13 pe locul 10 mondial.
TOP 10 mondial arată, în această săptămână, astfel: 1. Aryna Sabalenka (Belarus) - 9.416 puncte, 2. Iga Swiatek (Polonia) - 8.370 de puncte, 3. Coco Gauff (Statele Unite ale Americii) - 6.530 de puncte, 4. Jasmine Paolini (Italia) - 5.344 de puncte, 5. Qinwen Zhen (China) - 5.340 de puncte, 6. Elena Rybakina (Kazahstan) - 5.171 de puncte, 7. Jessica Pegula (Statele Unite ale Americii) - 4.705 puncte, 8. Emma Navarro (Statele Unite ale Americii) - 3.589 de puncte, 9. Daria Kasatkina (Rusia) - 3.368 puncte, 10. Barbora Krejcikova (Cehia) - 3.214 puncte.