Antena LIVE

Curs valutar

Clasamentul Superligii de fotbal, după Universitatea Craiova - Unirea Slobozia 3-0

Universitatea Craiova şi Unirea Slobozia s-au înfruntat luni seara, în ultimul meci al etapei a 11-a a Superligii de fotbal, iar gazdele s-au impus fără drept de apel, scor 3-0.

De la 01.10.2024, 14:04
WhatsApp
Universitatea Craiova a câştigat clar meciul cu Unirea Slobozia din Superliga de fotbal Facebook/Universitatea Craiova

Practic, a fost un meci la discreţia oltenilor, Universitatea reuşind să se impună în special graţie plusului de valoare individuală a jucătorilor. Baiaram a reuşit o dublă în prima repriză, iar Mitriţă a închis tabela în prelungirile partidei.

Universitatea a avut emoţii doar la reuşita lui Gele din minutul 76. La 2-1, cu un sfert de oră înainte de startul partidei, oltenii ar fi putut tremura pentru victorie, dar, în cele din urmă, reuşita francezului a fost anulată, pentru offside, în urma intervenţiei arbitrului video, astfel că Unirea a pierdut şi ultima speranţă de a mai obţine un rezultat pozitiv în Bănie.

Statisticile meciului sunt clare, Universitatea având 59% posesia balonului, 7-1 la şuturi pe poartă şi 8-2 la cornere, încă un semn că disputa a fost la discreţia gazdelor.

În celelalte meciuri din etapa a 11-a a Superligii de fotbal s-au înregistrat următoarele rezultate: Sepsi Sf. Gheorghe - FCSB 0-1, Gloria Buzău - Farul Constanţa 1-0, Rapid Bucureşti - Oţelul Galaţi 0-0, CFR Cluj - UTA Arad 1-3, Politehnica Iaşi - Universitatea Cluj 1-0, Dinamo Bucureşti - FC Botoşani 2-2, Petrolul Ploieşti - AFC Hermannstadt 4-1.

Clasamentul Superligii de fotbal

1    UNIVERSITATEA CLUJ    11    6    4    1    16-6    22 puncte

2    UNIV. CRAIOVA        11    5    4    2    19-10    19 puncte

3    OŢELUL GALAŢI        10    4    6    0    10-4    18 puncte

4    PETROLUL PLOIEŞTI    11    4    6    1    12-8    18 puncte

5    DINAMO BUCUREŞTI    11    4    5    2    20-14    17 puncte

6    FC CFR 1907 CLUJ    10    4    3    3    19-14    15 puncte

7    POLI IAŞI            11    4    2    5    11-15    14 puncte

8    AFC HERMANNSTADT    11    3    4    4    16-16    13 puncte

9    FCSB                10    3    4    3    12-13    13 puncte

10    FC RAPID 1923        11    2    7    2    12-13    13 puncte

11    UTA ARAD            11    2    6    3    10-12    12 puncte

12    FC FARUL CONSTANŢA    11    3    3    5    11-14    12 puncte

13    SEPSI OSK            11    3    2    6    11-15    11 puncte

14    UNIREA 04 SLOBOZIA    11    3    2    6    9-16    11 puncte

15    GLORIA BUZĂU        11    2    4    5    11-20    10 puncte

16    FC BOTOŞANI            10    2    2    6    10-19     8 puncte 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

superliga fotbal clasament superliga fotbal rezultate superliga fotbal universitatea craiova unirea slobozia
Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025