Antena LIVE

Curs valutar

Clasamentul SuperLigii la fotbal, după etapa a 3-a din sezonul regulat

Luni seara s-au jucat ultimele meciuri din etapa 3-a a SuperLigii la fotbal, UTA Arad - Universitatea Cluj 0-0 şi Petrolul Ploieşti - Rapid Bucureşti 1-0.

De la 30.07.2024, 09:23
WhatsApp
Rapid s-a împiedicat la Ploieşti, cu Petrolul, şi este departe de aşteptări în noul sezon al SuperLigii la fotbal Facebook/FC Rapid 1923

La Arad, Universitatea Cluj a avut posesia, 59%, UTA a avut ocaziile, 4-1 la şuturi pe poartă, dar, în final, cele două echipe au fost obligate să-şi împartă punctele puse în joc.

La Ploieşti, Rapid pornea cu prima şansă, în special graţie problemelor din curtea celor de la Petrolul, dar giuleştenii au reuşit să-şi dea cu stângul în dreptul în cel mai original mod cu putinţă. Burmaz şi compania s-au întrecut în ratări, Berisha a marcat golul victoriei pentru gazde, iar Gojkovic a pus, pe final, bomboana pe coliva Rapidului, fiind eliminat direct după ce i-a aplicat unui adversar un cot în plină figură.

Rezultatele înregistrate luni seara confirmă faptul că SuperLiga de fotbal este extrem de echilibrată, niciuna dintre cele 16 echipe implicate neavând punctaj maxim după trei etape. În celelalte meciuri ale rundei s-au înregistrat următoarele rezultate: AFC Hermannstadt - Unirea Slobozia 1-1, FCSB - Oţelul Galaţi 0-2, Politehnica Iaşi - Gloria Buzău 1-2, Sepsi Sf. Gheorghe - Dinamo Bucureşti 1-1, Farul Constanţa - FC Botoşani 0-1, CFR Cluj - Universitatea Craiova 0-2.

Clasament SUPERLIGA - Etapa 3

1    UNIVERSITATEA CRAIOVA    3    2    1    0    6-2    7 puncte

2    OTELUL GALAŢI            3    2    1    0    5-2    7 puncte

3    SEPSI OSK                3    2    1    0    4-2    7 puncte

4    UNIVERSITATEA CLUJ        3    1    2    0    4-2    5 puncte

5    UNIREA 04 SLOBOZIA        3    1    2    0    4-3    5 puncte

6    DINAMO BUCUREŞTI        3    1    1    1    7-5    4 puncte

7    GLORIA BUZĂU            3    1    1    1    3-3    4 puncte

8    CFR 1907 CLUJ            3    1    1    1    5-6    4 puncte

9    FC PETROLUL                3    1    1    1    2-4    4 puncte

10    FC BOTOŞANI                3    1    0    2    3-4    3 puncte

11    POLI IAŞI                3    1    0    2    2-3    3 puncte

12    FC RAPID 1923            3    0    2    1    3-4    2 puncte

13    FCSB                    3    0    2    1    3-5    2 puncte

14    UTA ARAD                3    0    2    1    3-5    2 puncte

15    AFC HERMANNSTADT        3    0    2    1    2-4    2 puncte

16    FC FARUL CONSTANŢA        3    0    1    2    0-2    1 punct

Etapa următoare, a 4-a a SuperLigii de fotbal, programează următoarele meciuri:

Vineri, 2 august

19.00, Oţelul Galaţi - AFC Hermannstadt

22.00, Dinamo Bucureşti - Gloria Buzău 

Sâmbătă, 3 august

19.00, Farul Constanţa - Politehnica Iaşi

22.00, FC Botoşani - FCSB

Duminică, 4 august 

19.00, Universitatea Craiova - Petrolul Ploieşti

22.00, Universitatea Cluj - CFR Cluj

Luni, 5 august

19.00, Unirea Slobozia - UTA Arad

22.00, Rapid Bucureşti - Sepsi Sf. Gheorghe

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

superliga superliga fotbal clasament superliga clasament superliga fotbal etapa superliga fotbal
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025