Antena LIVE

Dinamo a cerut intrarea în insolvenţă la Tribunalul Bucureşti. Clubul a acumulat datorii de 6 milioane de euro

Dinamo 1948 SA a depus vineri cerere pentru deschiderea procedurii de insolvenţă la Tribunalul Municipiului Bucureşti. Clubul a acumulat din nou datorii şi poate încerca din nou să scape de o parte din ele intrând în insolvenţă, deoarece au trecut cinci ani de când a făcut o acţiune similară. Un club în insolvenţă nu poate juca în cupele europene, notează news.ro.

De la 25.06.2021, 15:59
Mediafax Foto / Hepta

Cererea are termen de soluţionare rapid, luni 28 iunie, în următoarea zi lucrătoare, deşi de regulă termenele sunt la 10 zile. A fost depusă la Secţia Civilă a TMB, în materia Falimentului, cu obiect “cererea debitorului art. 66 din Legea nr. 85/2014”, care stabileşte condiţiile de deschidere a procedurii de insolvenţă, la cererea debitorului, relatează Profit.ro

Legea prevede că cererea debitorului se va judeca de urgenţă, în termen de 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Prin excepţie de la prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă, judecătorul-sindic va stabili termenul de judecată în camera de consiliu, în termen de 10 zile de la depunere, chiar dacă cererea nu îndeplineşte toate cerinţele legale şi nu sunt depuse toate documentele. După depunerea cererii de deschidere a procedurii, în cazuri urgente, care ar pune în pericol activele debitorului, judecătorul-sindic poate dispune de urgenţă, în camera de consiliu şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a oricăror proceduri de executare silită a bunurilor debitorului până la pronunţarea hotărârii cu privire la respectiva cerere.

Dinamo a acumulat din nou datorii de 29,7 milioane de lei la finele anului trecut, echivalând circa 6 milioane de euro. A avut venituri de 16,3 milioane de lei şi cheltuieli de peste 21 milioane de lei. În datoriile clubului au intrat şi sume către jucători care au câştigat litigii cu Dinamo.

Ți-a plăcut acest articol?

dinamo insolventa liga 1 tribunalul bucuresti
Întrebarea zilei
Obişnuiţi să reciclaţi medicamentele expirate?

Da

Nu

Nu ştiu cum

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Bani mulți de la stat pentru toți românii care au curte. Trebuie doar să...
Fanatik.ro
Publicat 19.05.2024
Singura gară din țară care a fost construită ca o insulă. Deservea două...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
Adevărul despre CEL MAI CONSUMAT aliment de români! Doctorul Vlad Ciurea:...
Gandul
Publicat 18.05.2024
Cum recrutează Moscova refugiați ucraineni pentru acte de sabotaj peste hotare....
Adevărul
Publicat 18.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 20 mai 2024. Gemenii vor avea discuții cu partenerul. Află...
CaTine
Publicat 19.05.2024
Cum se simte premierul Robert Fico, după ce a fost împușcat de cinci ori. Noi...
spynews.ro
Publicat 18.05.2024
Atenție, imagini dure! Cea mai frumoasă prezentatoare, desfigurată înaintea...
GSP
Publicat 18.05.2024
Cel mai mare viciu al Mariei Cârneci. Interpreta de muzică populară nu s-a...
Click.ro
Publicat 18.05.2024
Ce înseamnă semnalul SOS, de fapt. A fost folosit pentru prima dată acum mai...
Useit
Publicat 19.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Ciclonul care afectează Europa ajunge și în România: „Ne așteptăm la un...
libertatea.ro
Publicat 18.05.2024
Kelly Clarkson a dezvăluit că pierderea ei în greutate este rezultatul...
ZU
Publicat 18.05.2024
Cum se bate frișca din smântână naturală. Sfaturi și trucuri utile
Hello taste
Publicat 19.05.2024
Cum îl determini pe copil să coopereze
Deparinti
Publicat 19.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Surse de vitamina D pentru vegetarieni. De ce pot fi incluse în dietă
Medicool
Publicat 19.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024