Djokovic, la un pas de trofeul patru la Wimbledon. Sârbul l-a învins pe liderul mondial Nadal după un meci de cinci ore
Novak Djokovici este la un pas de al patrulea trofeu la Wimbledon, după ce a câştigat în cinci ore şi 15 minute semifinala cu liderul mondial Rafael Nadal.
De Redactia Observator la 14.07.2018, 18:20Novak Djokovic este la un pas de al patrulea trofeu la Wimbledon, după ce a câştigat în cinci ore şi 15 minute semifinala cu liderul mondial Rafael Nadal.
Sârbul Novak Djokovici, locul 21 ATP, a câştigat, sâmbătă, un nou meci maraton de la Wimbledon, scor 6-4, 3-6, 7-6 (9), 3-6, 10-8 cu liderul mondial Rafael Nadal, în cinci ore şi 15 minute.
Confruntarea dintre cei doi a început vineri seară, însă a fost întreruptă după trei seturi, fiind reluată şi terminată sâmbătă. Sâmbătă, Njokovici şi Nadal au jucat timp de două ore şi 54 de minute, până la ora locală 23.03, jocul fiind oprit atunci pentru a se respecta regulile decise de autorităţile locale.
În finală, Djokovici îl va întâlni sud-africanul Kevin Anderson, numărul 8 mondial, care l-a învins sâmbătă în şase ore şi 36 de minute pe americanul John Isner, locul 10 ATP.
Pentru Novak Djokovici va fi a cincea finală la Wimbledon, după cele din 2011, 2013, 2014 şi 2015. Sârbul a pierdut în ultimul act doar la ediţia din 2013, în faţa britanicului Andy Murray.
Pentru Anderson este a doua finală de grand slam, după cea pierdută în 2017 la US Open, în faţa lui Rafael Nadal.
Sursa: News.ro