EURO 2016: În finala Portugalia – Franţa, Cristiano Ronaldo poate atinge performanțe incredibile
Franța și Portugalia se vor duela, astăzi, în finala EURO 2016. Meciul va începe la ora 22:00 și va fi în direct pe ProTV, DolceSport și liveTEXT pe GSP.RO.
De Redactia Observator la 10.07.2016, 17:04Franța și Portugalia se vor duela, astăzi, în finala EURO 2016. Meciul va începe la ora 22:00 și va fi în direct pe ProTV, DolceSport și liveTEXT pe GSP.RO.
În această seară, toți ochii vor fi pe vedeta Portugaliei, Cristiano Ronaldo. Marcator a trei goluri la acest EURO, căpitanul lusitanilor poate fi cel care tranșa soarta meciului.
Atacantul de 31 de ani poate stabili câteva recorduri importante în această seară, dacă naționala va triumfa la Paris.
Cel mai bun marcator din istoria EURO
În prezent, Ronaldo are 9 goluri marcate la EURO și este la egalitate cu Michel Platini. Dacă va marca, portughezul îl va depăși pe francez și va deține singur acest record.
Cel mai în vârstă marcator din finala EURO
La 31 de ani, Ronaldo poate deveni cel mai bătrân jucător care marchează în finala Campionatului European. În prezent, recordul este deținut de Bernd Holzenbein, care a marcat în 1976, la 30 de ani și 103 zile.
Câștigător de EURO și Champions League în același sezon
După ce a triumfat în Champions League, cu Real Madid, Ronaldo poate intra pe o listă scurtă de jucători care câștigă în același an și EURO.
Până acum, cei care au reușit această performanță sunt: Hans van Breukelen, Ronald Koeman, Wim Kieft, Berry van Aerle, Gerald Vanenburg, Nikolas Anelka, Christian Karembeu, Juan Mata și Fernando Torres.
sursa: gsp.ro