Euro 2024. Calendarul meciurilor de la Campionatul European de Fotbal
Între 14 iunie şi 14 iulie, 10 stadioane, din 10 oraşe diferite, din Germania găzduiesc meciuri de la Campionatul European de fotbal şi, cum pregătirile pentru Euro 2024 au intrat în linie dreaptă, vă invităm să vedem împreună cum arată programul complet al meciurilor de la Euro 2024.
De Redactia Observator la 11.06.2024, 12:24În vara acestui an, în perioada 14 iunie - 14 iulie, avem programată a 17-a ediţie a Campionatului European de fotbal, competiţie care ar urma să aibă loc în Germania. 24 de echipe participă la turneul final, iar meciurile ar urma să fie găzduite de 10 stadioane, din 10 oraşe diferite, din Germania.
Este a treia ediţie consecutivă de Campionat European ce are 24 de echipe la start. Italia intră în competiţie din postura de campioană en-titre, dar Squadra Azzura a fost obligată să joace în preliminarii şi s-a calificat cu emoţii la turneul final. Italia a încheiat pe locul 2 o grupă din care au mai făcut parte Anglia, Ucraina, Macedonia de Nord şi Malta. Italia şi Ucraina, ocupanta locului 3, au încheiat grupa la egalitate de puncte, 14, dar Italia a avut atât avantajul golaverajului, cât şi al rezultatelor din meciurile directe (2-1 şi 0-0).
În 2021, când s-a jucat Euro 2020, amânat cu un an din cauza pandemiei de coronavirus, Italia a câştigat trofeul continental la capătul unei campanii aproape perfecte. Italia şi-a câştigat grupa cu trei victorii din trei posibile şi fără gol primit, 3-0 cu Turcia, 3-0 cu Elveţia, 1-0 cu Ţara Galilor, iar în fazele eliminatorii a trecut, pe rând, de Austria, 2-1, după prelungiri, Belgia, 2-1, Spania, 5-3, după lovituri de departajare, şi Anglia, 4-3, după lovituri de departajare.
Deşi Italia intră în competiţie din postura de campioană en-titre, Squdra Azzura este cotată doar a VI-a favorită la câştigarea unui nou trofeu, fiind depăşită, în viziunea bookmakerilor, de Anglia, Franţa, Germania, Spania şi Portugalia. Anglia are, în medie, o cotă de 3,5 sau 4 la 1 pentru câştigarea competiţiei, Franţa are şi ea, în general, o cotă de 4 la 1 pentru câştigarea Euro 2024, iar Germania are o cotă de 6 sau 7 la 1 pentru câştigarea Euro 2024.
La turneul final urmează să participe şi România. Este pentru prima dată după opt ani când România participă la un turneu final, echipa noastră ratând inclusiv calificarea la Euro 2020, deşi era una dintre gazdele competiţiei. De această dată, România s-a calificat la Euro 2024, după ce a încheiat neînvinsă, şase victorii şi patru egaluri, o grupă din care au mai făcut parte Elveţia, Israel, Belarus, Kosovo şi Andorra.
Când au loc partidele din grupele Euro 2024
Cum la Euro 2024 participă 24 de formaţii, asta înseamnă că între 14 iunie şi 14 iulie 2024 iubitorii fotbalului ar urma să aibă de urmărit nu mai puţin de 51 de partide de la turneul final. Dintre cele 51 de partide, 36 de meciuri se joacă în faza grupelor, respectiv şase grupe a câte şase meciuri fiecare.
Concret, cele 36 de meciuri programate în faza grupelor de la Euro 2024 se joacă în intervalul 14 iunie 2024 - 26 iunie 2024. Toate cele 10 stadioane selectate pentru a găzdui meciuri de la Euro 2024 ar urma să găzduiască inclusiv partide din faza grupelor. Vorbim aici despre Olympiastadion, din Berlin, Fuzball Arena, din Munchen, BVB Stadion, din Dortmund, Stuttgart Arena, din Stuttgart, Arena AufSchalke, din Gelsenkirchen, Frankfurt Arena, din Frankfurt, Volksparkstadion, din Hamburg, Düsseldorf Arena, din Dusseldorf, Koln Stadium, din Koln, şi Leipzig Stadium, din Leipzig.
Partidele din Grupa A
Germania, Scoţia, Ungaria şi Elveţia au fost repartizate în Grupa A de la Euro 2024, una dintre cele mai echilibrate grupe de la turneul final. Germania porneşte mare favorită la câştigarea grupei, mai ales că are şi avantajul terenului propriu, însă Scoţia, Ungaria şi Elveţia au arătat că nu sunt echipe de neglijat şi pot emite pretenţii serioase măcar la locul 2.
Germania şi Scoţia deschid balul, pe 14 iunie, la Munchen, de la 22.00 (ora României), urmând ca Ungaria şi Elveţia să se înfrunte o zi mai târziu, pe 15 iunie, de la ora 16.00, la Koln. Partidele din etapa a doua sunt programate pe 19 iunie, Germania - Ungaria de la ora 19.00, la Stuttgart, şi Scoţia - Elveţia de la ora 22.00, la Koln, iar partidele din ultima etapă, Elveţia - Germania (Frankfurt) şi Scoţia - Ungaria (Stuttgart), se joacă pe 23 iunie, de la aceeaşi oră, 22.00.
Partidele din Grupa B
Spania, Croaţia, Italia şi Albania sunt echipele care au fost repartizate în Grupa B de la Euro 2024. Albania pare outsider, iar Spania, Croaţia şi Italia, prin jocul rezultatelor, s-ar putea califica împreună în faza optimilor de finală, ştiut fiind faptul că în respectiva fază a competiţiei merg inclusiv patru dintre cele şase echipe care termină grupele pe locul 3.
Chiar şi aşa, se anunţă câteva dueluri extrem de spectaculoase în această grupă. Spania - Croaţia se joacă pe 15 iunie, de la ora 19.00, la Berlin, Spania - Italia se joacă pe 20 iunie, de la ora 22.00, la Gelsenkirchen, iar Croaţia - Italia se joacă pe 24 iunie, de la ora 22.00, la Leipzig. Jocurile Albaniei sunt programate după cum urmează: Albania - Italia se joacă pe 15 iunie, de la ora 22.00, la Dortmund, Albania - Croaţia se joacă pe 19 iunie, de la ora 16.00, la Hamburg, iar Albania - Spania se joacă pe 24 iunie, de la ora 22.00, la Dusseldorf.
Partidele din Grupa C
Slovenia, Danemarca, Serbia şi Anglia sunt echipele care au fost repartizate în Grupa C de la Euro 2024. Cum Anglia este mare favorită la câştigarea competiţiei, putem spune că este mare favorită şi la câştigarea grupei din care face parte. Primele calcule arată că Danemarca şi Serbia ar urma să se lupte pe locul 2, iar Slovenia pare, măcar la prima vedere, outsideră.
Duelurile din această grupă sunt programate pe 16, 20 şi 25 iunie, după cum urmează. Pe 16 iunie, de la ora 19.00, avem Slovenia - Danemarca, la Stuttgart, iar de la ora 22.00 avem Serbia - Anglia la Gelsenkirchen. Pe 20 iunie, de la ora 16.00, avem Slovenia - Serbia, la Munchen, iar de la ora 19.00, la Frankfurt, avem Danemarca - Anglia. Nu în ultimul rând, pe 25 iunie, de la ora 22.00, avem Anglia - Slovenia, la Koln, şi Danemarca - Serbia, la Munchen.
Partidele din Grupa D
Polonia, Olanda, Austria şi Franţa sunt echipele care au fost repartizate în Grupa D de la Euro 2024. La prima vedere, Franţa şi Olanda par favorite în această grupă, dar Polonia şi Austria au demonstrat, în repetate rânduri, că sunt capabile de surprize. Cert este că, în condiţiile în care chiar şi locul 3 ar putea duce în optimi, lupta se anunţă extrem de echilibrată.
Polonia şi Olanda deschid balul în această grupă, pe 16 iunie, de la ora 16.00, într-un meci care ar urma să se joace la Hamburg. Austria şi Franţa se înfruntă o zi mai târziu, pe 17 iunie, de la ora 22.00, într-o partidă care ar urma să se joace la Dusseldorf. Etapa a doua a grupei are loc pe 21 iunie, când, de la ora 19.00, se joacă Polonia - Austria, la Berlin, iar de la ora 22.00 se joacă Olanda - Franţa, la Leipzig. Runda decisivă se joacă pe 25 iunie. Atunci, de la aceeaşi oră, 19.00, avem Olanda - Austria, la Berlin, şi Franţa - Polonia, la Dortmund.
Partidele din Grupa E
Belgia, Slovacia, România şi Ucraina fac parte din Grupa E de la Euro 2024. Belgia pare mare favorită la câştigarea grupei, chiar dacă şi-a mai pierdut din strălucire în ultimii ani, în timp ce Slovacia, România şi Ucraina ar urma să se dueleze între ele pentru a spera la obţinerea a suficient de multe puncte încât să meargă în optimi inclusiv de pe locul 3.
Din start trebuie menţionat că România joacă împotriva Ucrainei pe 17 iunie, de la ora 16.00, la Munchen, joacă împotriva Belgiei pe 22 iunie, de la ora 22.00, la Koln, şi joacă împotriva Slovaciei pe 26 iunie, de la ora 19.00, la Frankfurt. Celelalte meciuri din grupă sunt Belgia - Slovacia (17 iunie, ora 19.00, Frankfurt), Slovacia - Ucraina (21 iunie, ora 16.00, Dusseldorf) şi Belgia - Ucraina (26 iunie, ora 19.00, Stuttgart).
Partidele din Grupa F
Turcia, Georgia, Portugalia şi Cehia sunt echipele repartizate în Grupa F de la Euro 2024. Vorbim, din nou, despre o grupă ce pare să aibă o favorită certă, Portugalia, şi trei echipe care se bat pentru maxim două locuri ce pot aduce calificarea, Turcia, Georgia şi Cehia. Totuşi, cum în fotbal s-au mai văzut surprize, nu este exclus să apară surprize şi într-o asemenea grupă.
Meciurile din Grupa F se joacă pe 18, 22 şi 26 iunie, după cum urmează. Pe 18 iunie avem Turcia - Georgia de la ora 19.00, la Dortmund, şi Portugalia - Cehia, de la ora 22.00, la Leipzig. Pe 22 iunie avem Georgia - Cehia, de la ora 16.00, la Hamburg, şi Turcia - Portugalia, de la ora 19.00, la Dortmund. Grupa se încheie cu duelurile din 26 iunie, respectiv Georgia - Portugalia, de la ora 22.00, la Gelsenkirchen, şi Cehia - Turcia, de la ora 22.00, la Hamburg.
Când se joacă optimile de finală Euro 2024
Cele opt meciuri din faza optimilor de finală de la Euro 2024 se joacă într-un interval de patru zile. Ar urma să avem câte două meciuri pe zi în zilele de sâmbătă, 29 iunie, duminică, 30 iunie, luni, 1 iulie, şi marţi, 2 iulie. În fiecare dintre zilele respective ar urma să avem câte un meci de la ora 19.00 şi un meci de la ora 22.00.
Partidele din faza optimilor de finală de la Euro 2024 se joacă pe opt stadioane diferite, urmând a fi implicate arenele din Berlin, Dortmund, Gelsenkirchen, Koln, Dusseldorf, Frankfurt, Munchen şi Leipzig.
Când se joacă sferturile de finală Euro 2024
Meciurile din faza sferturilor de finală se joacă vineri, 5 iulie, şi sâmbătă, 6 iulie, după acelaşi program. În fiecare dintre cele două zile ar urma să avem câte două meciuri, unul de la ora 19.00 şi unul de la ora 22.00.
Partidele din faza sferturilor de finală ar urma să fie găzduite de arenele din Stuttgart, Hamburg, Dusseldorf şi Berlin.
Când se joacă semifinalele Euro 2024
Prima semifinală de la Euro 2024 se joacă marţi, 9 iulie, de la ora 22.00 şi va fi găzduită de arena din Munchen. A doua semifinală de la Euro 2024 se joacă miercuri, 10 iulie, de la ora 22.00 şi va fi găzduită de arena din Dortmund.
Evident, în semifinale ar urma să se înfrunte cele patru câştigătoare ale partidelor programate în faza sferturilor de finală.
Când se joacă finala Euro 2024
Finala Euro 2024 se joacă duminică, 14 iulie 2024, pe Olympiastadion din Berlin. Vorbim despre o arenă cu aproape 75.000 de locuri şi care a fost inaugurată tocmai în 1936. De atunci, însă, arena a trecut printr-o serie de acţiuni de reconstrucţie şi renovare, care au costat sute de milioane de euro.
De-a lungul timpului, Olympiastadion a mai găzduit, printre altele, şase meciuri de la Cupa Mondială din 2006, inclusiv finala dintre Italia şi Franţa, câştigată de italieni la lovituri de departajare, dar şi trei meciuri de la Cupa Mondială din 1974, toate din faza grupelor.
Programul complet al Euro 2024
Grupe
Vineri, 14 iunie, Germania - Scoţia (Munchen, ora 22.00)
Sâmbătă, 15 iunie, Ungaria - Elveţia (Koln, ora 16.00)
Sâmbătă, 15 iunie, Spania - Croaţia (Berlin, ora 19.00)
Sâmbătă, 15 iunie, Italia - Albania (Dortmund, ora 22.00)
Duminică, 16 iunie, Polonia - Olanda (Hamburg, ora 16.00)
Duminică, 16 iunie, Slovenia - Danemarca (Stutgart, ora 19.00)
Duminică, 16 iunie, Serbia - Anglia (Gelsenkirchen, ora 22.00)
Luni, 17 iunie, România - Ucraina (Munchen, ora 16.00)
Luni, 17 iunie, Belgia - Slovacia (Frankfurt, ora 19.00)
Luni, 17 iunie, Austria - Franţa (Dusseldorf, ora 22.00)
Marţi, 18 iunie, Turcia - Georgia (Dortmund, ora 19.00)
Marţi, 18 iunie, Portugalia - Cehia (Leipzig, ora 22.00)
Miercuri, 19 iunie, Croaţia - Albania (Hamburg, ora 16.00)
Miercuri, 19 iunie, Germania - Ungaria, (Stuttgart, ora 19.00)
Miercuri, 19 iunie, Scoţia - Elveţia (Koln, ora 22.00)
Joi, 20 iunie, Slovenia - Serbia (Munchen, ora 16.00)
Joi, 20 iunie, Danemarca - Anglia (Frankfurt, ora 19.00)
Joi, 20 iunie, Spania - Italia (Gelsenkirchen, ora 22.00)
Vineri, 21 iunie, Slovacia - Ucraina (Dusseldorf, ora 16.00)
Vineri, 21 iunie, Polonia - Austria (Berlin, ora 19.00)
Vineri, 21 iunie, Olanda - Franţa (Leipzig, ora 22.00)
Sâmbătă, 22 iunie, Georgia - Cehia (Hamburg, ora 16.00)
Sâmbătă, 22 iunie, Turcia - Portugalia (Dortmund, ora 19.00)
Sâmbătă, 22 iunie, Belgia - România (Koln, ora 22.00)
Duminică, 23 iunie, Elveţia - Germania (Frankfurt, ora 22.00)
Duminică, 23 iunie, Scoţia - Ungaria (Stuttgart, ora 22.00)
Luni, 24 iunie, Albania - Spania (Dusseldorf, ora 22.00)
Luni, 24 iunie, Croaţia - Italia (Leipzig, ora 22.00)
Marţi, 25 iunie, Olanda - Austria (Berlin, ora 19.00)
Marţi, 25 iunie, Franţa - Polonia (Dortmund, ora 19.00)
Marţi, 25 iunie, Anglia - Slovenia (Koln, ora 22.00)
Marţi, 25 iunie, Danemarca - Serbia (Munchen, ora 22.00)
Miercuri, 26 iunie, Slovacia - România (Frankfurt, ora 19.00)
Miercuri, 26 iunie, Ucraina - Belgia (Stuttgart, ora 19.00)
Miercuri, 26 iunie, Georgia - Portugalia (Gelsenkirchen, ora 22.00)
Miercuri, 26 iunie, Cehia - Turcia (Hamburg, ora 22.00)
Optimi de finală
Meciul 38, Sâmbătă, 29 iunie, Locul 2 Grupa A - Locul 2 Grupa B (Berlin, ora 19.00)
Meciul 37, Sâmbătă, 29 iunie, Locul 1 Grupa A - Locul 2 Grupa C (Dortmund, ora 22.00)
Meciul 40, Duminică, 30 iunie, Locul 1 Grupa C - Locul 3 Grupa D, E, F (Gelsenkirchen, ora 19.00)
Meciul 39, Duminică, 30 iunie, Locul 1 Grupa B - Locul 3 Grupa A, D, E, F (Koln, ora 22.00)
Meciul 42, Luni, 1 iulie, Locul 2 Grupa D - Locul 2 Grupa E (Dusseldorf, ora 19.00)
Meciul 41, Luni, 1 iulie, Locul 1 Grupa F - Locul 3 Grupa A, B, C (Frankfurt, ora 22.00)
Meciul 44, Marţi, 2 iulie, Locul 1 Grupa E - Locul 3 Grupa A, B, C, D (Munchen, ora 19.00)
Meciul 43, Marţi, 2 iulie, Locul 1 Grupa D - Locul 2 Grupa F (Leipzig, ora 22.00)
Sferturi de finală
Meciul 45, Vineri, 5 iulie, Câştigătoare Meci 39 - Câştigătoare Meci 37 (Stuttgart, ora 19.00)
Meciul 46, Vineri, 5 iulie, Câştigătoare Meci 41 - Câştigătoare Meci 42 (Hamburg, ora 22.00)
Meciul 47, Sâmbătă, 6 iulie, Câştigătoare Meci 40 - Câştigătoare Meci 38 (Dusseldorf, ora 19.00)
Meciul 48, Sâmbătă, 6 iulie, Câştigătoare Meci 43 - Câştigătoare Meci 44 (Berlin, ora 22.00)
Semifinale
Meciul 49, Marţi, 9 iulie, Câştigătoare Meci 45 - Câştigătoare Meci 46 (Munchen, ora 22.00)
Meciul 50, Miercuri, 10 iulie, Câştigătoare Meci 47 - Câştigătoare Meci 48 (Dortmund, ora 22.00)
Finala
Meciul 51, Duminică, 14 iulie, Câştigătoare Meci 49 - Câştigătoare Meci 50 (Berlin, ora 22.00)