Fanii vor putea sta din nou în picioare, la meciuri din Premier League, după 32 de ani de la tragedia de pe Hillsborough
Patru cluburi din Premier League vor avea zone "de stat în pcioare" începând din ianuarie 2022. Măsura ar putea fi implementată la nivel mai larg de la începutul sezonului viitor, dacă testele decurg bine.
De Redactia Observator la 09.11.2021, 17:44"Zone de stat în picioare în siguranţă" vor fi introduse la Chelsea, Tottenham Hotspur, Cardiff, Manchester United şi Manchester City, după Anul Nou. Acestea vor fi primele cluburi din primele două ligi ale fotbalului englez şi galez care vor permite fanilor să asiste în picioare la meciuri, în aproape 30 de ani.
"E momentul potrivit să testăm statul în picioare în siguranţă în Premier League şi EFL Championship înainte să luăm o decizie generală. Fanii merită să aibă mai multe opţiuni prin care se pot bucura de un meci live", a declarat Nigel Huddleston, ministrul Sportului, menţionând că siguranţa acestora rămâne de maximă importanţă.
Zonele de stat în picioare au fost interzise prin legislaţie după tragedia de pe Hillsborough, din 5 aprilie 1989, când 97 de fani ai echipei Liverpool au murit după o busculadă la meciul din semifinalele Cupei Angliei dintre FC Liverpool și Nottingham Forest FC. Alte 766 de persoane au fost rănite în incident, principala vină pentru producerea incidentului fiind a poliției, care a permis accesul unui număr prea mare de oameni în stadion.
Ce reguli trebuie respectate în zonele de stat în picioare
Daniel Levy, patronul lui Spurs, a spus că este încântat să fie implicat în aceste teste. "Le oferă fanilor care asistă la meci opţiuni, iar marea majoritate a lor sunt în favoarea acestei scheme", a declarat Levy.
SGSA (Autoritatea de Siguranţă a Terenurilor Sportive) a menţionat că nu este vorba despre o reintroducere a teraselor pe stadioane şi că vor fi criterii stricte. De exemplu, scaunele nu pot fi blocate în poziţie ridicată sau lăsate, astfel încât fanii să poată sta dacă vor.
Zonele în care se va sta în picioare nu vor trebui să afecteze vizibilitatea celorlalţi spectatori la meci şi va fi nevoie de un cod de conduită şi de camere CCTV în acele zone, informează Sky News.