Antena LIVE

Curs valutar

FCSB l-a transferat pe golgheterul campionatului. Fotbalistul a marcat trei goluri în primele patru etape

Mijlocaşul Cătălin Golofca, care a jucat ultima dată la echipa FC Botoşani, a semnat un contract pe patru sezoane cu formaţia FCSB, a anunţat, luni, site-ul oficial al vicecampioanei României.

De la 07.08.2017, 17:12

Mijlocaşul Cătălin Golofca, care a jucat ultima dată la echipa FC Botoşani, a semnat un contract pe patru sezoane cu formaţia FCSB, a anunţat, luni, site-ul oficial al vicecampioanei României.

"Sunt foarte fericit pentru că am semnat cu Steaua şi consider că este un pas uriaş în cariera mea. Vreau să vorbesc mai puţin şi să muncesc foarte mult, pentru a le răsplăti celor de la club încrederea acordată. Am făcut deja cunoştinţă cu noii mei colegi şi m-au primit extraordinar. Se vede faptul că este un grup aparte şi un club uriaş. Sper din tot sufletul să fiu util echipei, să am evoluţii bune şi să mă bucur de trofee", a declarat Golofca, care va purta tricoul cu numărul 22 la FCSB.

Cătălin Golofca este un jucător născut la 21 aprilie 1990, la Suceava. Acesta a evoluat, de-a lungul carierei, în ligile inferioare, pentru Cetatea Suceava şi Rapid CFR Suceava, iar în 2016 a semnat cu FC Botoşani, pentru care a evoluat timp de un sezon şi câteva partide din ediţia 2017-2018, în care a înscris 3 goluri în 4 meciuri şi a oferit 4 pase de gol. Pentru botoşăneni, a reuşit un total de 12 goluri în 41 de jocuri oficiale.

FCSB va achita suma de 400.000 de euro pentru 40 la sută din dreptruile federative ale mijlocaşului ofensiv de la FC Botoşani.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

fcsb fotbal liga 1 observator
Întrebarea zilei
Aţi avea încredere să cumpăraţi o locuinţă nouă cu criptomonede?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Dispar două zboruri din București către două mari orașe europene. Companiile...
Fanatik.ro
Publicat 07.09.2024
Cum să trăiești mai mult și mai bine: dormi în weekend!
spotmedia.ro
Publicat 07.09.2024
Varză tocată la borcan. Cei 7 pași de aur pe care să îi urmezi pentru ca...
Gandul
Publicat 07.09.2024
Ce limbă vorbeau românii în Evul Mediu. Cum își spuneau în vremea lui...
Adevărul
Publicat 07.09.2024
E posibil să faci amor dacă ești un astronaut în spațiu? O Întrebare despre...
A1
Publicat 07.09.2024
Horoscopul zilei de 8 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să-și...
CaTine
Publicat 07.09.2024
„Ați divorțat amândouă?”. Cum răspund Adriana și Karmen Simionescu...
spynews.ro
Publicat 07.09.2024
Motivul pentru care oamenilor obișnuiți le este greu să slăbească. Concluzia...
GSP
Publicat 07.09.2024
Clădirea impunătoare construită la dorința lui Nicolae Ceaușescu care a ajuns...
Click.ro
Publicat 06.09.2024
Experții au dezvăluit secretul dunelor de nisip sub formă de stea. Ce se...
Useit
Publicat 07.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Cine este românca care ar fi fost ucisă în atacul armat din SUA. Preda...
Redacţia.ro
Publicat 05.09.2024
SUA avertizează: „O escaladare dramatică”. Rusia a primit rachete balistice...
libertatea.ro
Publicat 07.09.2024
Divorțul dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck ar putea „deveni urât” din...
ZU
Publicat 07.09.2024
Salată de ardei copți cu măsline și capere. Rețetă cu arome mediteraneene
Hello taste
Publicat 07.09.2024
Ce să faci când copilul nu vrea la școală. Sfaturile specialiștilor
Deparinti
Publicat 07.09.2024
Mai poate continua Ciucă strategia „ostașului în slujba...
ziare.com
Publicat 07.09.2024
Angélica Rivera și José Alberto Castro apar din nou împreună. Au fost...
Happy
Publicat 06.09.2024
Intoxicația cu paracetamol: cum o recunoști și cum se tratează
Medicool
Publicat 07.09.2024
Reacţia incredibilă a lui Dan Şucu pentru Gigi Becali, când şi-a dat seama...
orangesport.ro
Publicat 03.09.2024