FCSB – Petrolul Ploieşti 1-0 în etapa a 29-a a Superligii. Meciul, decis de autogolul lui Ţicu
FCSB a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a 29-a a Superligii, informează news.ro.
De Redactia Observator la 03.03.2024, 22:34Pe Arena Naţională, Dawa a trimis peste poarta ploieştenilor, în minutul 22, la un corner executat de Florinel Coman. Zima a avut intervenţia meciului în minutul 45, la lovitura liberă a lui Coman, iar la cornerul care a urmat, bucureştenii au trimis din nou în bară, prin Alhassan, apoi Şut a şutat, iar balonul a fost scos de pe linia porţii şi prima repriză s-a încheiat fără gol, dar cu două cartonaşe galbene încasate de Ngezana şi Grozav.
Bucureştenii au făcut trei schimbări la pauză şi imediat după reluare au înscris. Mario Bratu a aşteptat prea mult şi a pierdut balonul, Florinel Coman a pătruns, a trimis în faţa porţii şi balonul a intrat în plasă, lovit de Luis Phelipe şi deviat de Ţicu. Era minutul 46 şi, după două minute, Zima a intervenit la şutul lui Radaslavescu. Coman a şutat pe lângă poartă, în minutul 57, iar Băluţă a intrat în careu însă a trimis în plasa laterală. Ţicu a şutat puternic în minutul 84, dar Tătăruşanu a prins şi FCSB s-a impus cu 1-0. Bucureştenii au 64 de puncte şi sunt lideri, în timp ce Petrolul, cu 35 de puncte, nu mai are nicio şansă să intre în play-off.
Echipele de start:
- FCSB: Târnovanu - Antwi, Ngezana, Dawa, Radunovic – Alhassan (Lixandru 46), Şut, Oct. Popescu (Radaslavescu 46; Pandele 57) – Al. Băluţă (V. Creţu 84), Miculescu (Luis Phelipe 46), Fl. Coman
- PETROLUL: Zima - Meijers, Garutti, Huja, Ţicu – Hanca (Işfan 57), Seto (Diomande 77), Jair (Jyry 71) - M. Bratu (D. Radu 57), Berisha (Irobiso 71), Grozav