Antena LIVE

Curs valutar

Gică Hagi s-a întors din Italia, împreună cu fiul său Ianis după negocierile cu Fiorentina: 'Aici rămâne, nu mai pleacă'

Managerul FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a revenit, duminică, din Italia, împreună cu fiul său, Ianis, şi a anunţat că acesta nu se va mai întoarce la Fiorentina.

De la 07.01.2018, 14:08
WhatsApp

Managerul FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a revenit, duminică, din Italia, împreună cu fiul său, Ianis, şi a anunţat că acesta nu se va mai întoarce la Fiorentina.

"Aici rămâne, nu mai pleacă. Tratativele sunt avansate, chiar foarte avansate. Sper să îl avem cu noi când începem campionatul în Liga 1. Noi sperăm să ajungem la un acord cu Fiorentina. Ianis se va pregăti în această iarnă cu echipa FC Viitorul”, a spus Hagi, la revenirea în ţară.

FC Viitorul a anunţat că pe 30 decembrie a transmis în mod oficial clubului Fiorentina o ofertă de cumpărare definitivă a lui fiului lui Gheorghe Hagi. Oferta FC Viitorul făcută pe Ianis Hagi e considerată mică de oficialii clubului Fiorentina, dar tratativele rămân deschise, a scris presa italiană.

Potrivit firenzeviola.it, Fiorentina consideră că evoluţiile lui Ianis Hagi au crescut de la sosirea la Florenţa, la fel şi valoarea de piaţă a jucătorului, astfel că suma oferită de FC Viitorul, egală cu cea plătită de italieni, nu este suficientă.

Pe acelaşi subiect

În vârstă de 19 ani, Ianis Hagi a debutat la FC Viitorul, fiind transferat la FC Fiorentina în 2016, pentru două milioane de euro.

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024