Fanii români au scris istorie la Roland Garros. Organizatorii au anunțat că niciodată în istorie nu s-a mai întâmplat asta (Video)
Fanii români au scris istorie la Roland Garros. Organizatorii au anunțat-o pe Simona Halep că a fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta.
De Redactia Observator la 11.06.2018, 19:16Fanii români au scris istorie la Roland Garros. Organizatorii au anunțat-o pe Simona Halep că a fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta.
A spus-o chiar campioana de la Roland Garros, la sosirea la București.
Simona Halep s-a declarat impresionată de atmosfera creată de fanii români în timpul finalei de la Roland Garros.
Jucătoarea a declarat că în momentul intonării imnului României la Roland Garros a trăit cel mai frumos moment al carierei şi vieţii ei.
"Cel mai frumos moment al carierei şi al vieţii mele a fost când s-a cântat imnul României la Roland Garros, spectatorii au cântat imnul, am încercat şi eu, dar eram emoţionată şi nu am reuşit până la capăt. Organizatorii mi-au spus că nu s-a mai întâmplat vreodată să se cânte cu cuvinte imnul câştigătorului. A fost un moment emoţionant, deosebit, rar îmi dau lacrimile pe teren", a spus Halep.
Liderul WTA, Simona Halep, câştigătoare la Roland Garros, a sosit, luni, la Bucureşti, ea fiind primită la Salonul Oficial de la Aeroportul Henri Coandă.
Simona Halep a coborât din avion având în braţe o replică în miniatură a trofeului cucerit la Roland Garros, Cupa Suzanne Lenglen.
În această seară, de la ora 20.00, Simona Halep va prezenta trofeul de la Roland Garros într-o ceremonie pe Arena Naţională.