Începe "procesul sportiv al secolului", în urma căruia Manchester City ar putea ajunge în faliment
Manchester City, unul dintre cele mai de succes cluburi de fotbal din lume în ultimii ani, trece prin momente extrem de dificile, aşa-numitul "proces sportiv al secolului", în care trupa antrenată de Josep Guardiola este implicată, putând aduce nici mai mult, nici mai puţin decât falimentul grupării engleze.
De Redactia Observator la 16.09.2024, 15:08Oficialii clubului din Manchester sunt bănuiţi că au comis un număr record de infracţiuni financiare din momentul în care au preluat echipa, în 2008. Cei de la Manchester City sunt acuzaţi că au comis cu bună ştiinţă 85 de infracţiuni financiare, în perioada 2009-2018, când au încălcat în mod repetat Legea Fair-Play-ului financiar, şi alte 30 de infracţiuni după aceea, când au refuzat să colaboreze cu anchetatorii.
Oficialii Premier League au avut nevoie de aproximativ un an şi jumătate pentru a aduna toate dovezile necesare şi a da drumul la procesul ce urmează a fi decis de o comisie independentă alcătuită din trei persoane ale căror nume nu sunt cunoscute şi care analizează probele într-o locaţie care nu a fost dată publicităţii.
Procesul poate duce până într-acolo încât Manchester City să fie plasată în faliment totuşi, cel mai posibil scenariu luat în calcul de jurnaliştii britanici este cel al depunctării masive a grupării antrenate de Josep Guardiola, Manchester City putând încasă şi o amendă consistentă.
Indiferent de verdictul dat, specialiştii se aşteaptă ca procesul să fie unul de lungă durată. Se estimează că membrii comisiei ar avea nevoie de cel puţin 10 săptămâni pentru a analiza toate probele şi a asculta argumentele părţilor implicate în proces, astfel că un prim verdict este aşteptat, cel mai devreme, pentru prima parte a anului viitor.
Însă, verdictul respectiv va putea fi atacat la Curtea de Apel atât de oficialii de la Manchester City, cât şi de cei ai Premier League, astfel că verdictul final ar putea veni chiar după mai mult de un an de la demararea procesului.
Vă reamintim, însă, că în 2020 reprezentanţii Tribunalului de Arbitraj Sportiv au respins suspendarea pe doi ani a celor de la Manchester City din cupele europene pe motiv că oficialii clubului ar fi încălcat regulile fair-play-ului financiar.