Înfrângere dureroasă pentru Steaua, în Europa League. Echipa lui Dică a fost învinsă de Viktoria Plzen
De Redactia Observator la 23.11.2017, 22:23FCSB a fost învinsă de formaţia cehă Viktoria Plzen cu scorul de 2-0 (0-0) pe stadionul Struncovy Sady din Plzen, în Grupa G a Europa League la fotbal.
Vicecampioana Cehiei s-a impus prin golurile marcate de Milan Petrzela (49) şi Jan Kopic (76), la capătul unui meci în care au abundat ratările, de ambele părţi, mai ales în prima repriză.
FCSB, care avea nevoie de un egal pentru a-şi asigura câştigarea grupei, a evoluat sub aşteptări, cu numeroase erori în apărare, favorizate şi de formula aliniată de antrenorul Nicolae Dică, acesta preferând să lase pe banca de rezerve titulari cerţi ca Niţă, Nedelcu, Gnohere, Tănase şi Budescu, în timp ce Pintilii şi Momcilovic nu s-au aflat în lot.
Golofca (6) a deschis seria ratărilor la Plzen, şutul său cu efect, la colţul lung, fiind respins de portar. Prima oportunitate a gazdelor a fost semnată de Petrzela (10), cu un şut în plasa laterală. Un minut mai târziu, Kolar a fost blocat de tânărul portar Vlad în situaţie de unu la unu.
Alibec (20) a avut o mare şansă de a deschide scorul, scăpând spre poartă, dar a şutat slab şi portarul a prins.
Sursa: Agerpres