Antena LIVE

Curs valutar

Jaqueline Cristian, victorie chinuită cu Petra Martic. România are două sportive în turul II la Australian Open 2025

Jaqueline Cristian, locul 82 mondial, s-a calificat, luni, în turul II de la Australian Open, după ce a învins-o pe croata Petra Martic, scor 6-2, 4-6, 7-6.

De la 13.01.2025, 11:19
WhatsApp
Jaqueline Cristian s-a calificat în turul II de la Australian Open 2025 Profimedia

Ajunsă la aproape 27 de ani, Jaqueline Cristian şi-a egalat, luni, cel mai bun rezultat din carieră la Australian Open, reuşind să acceadă în turul II al primului Grand Slam de tenis al anului, rezultat pe care îl mai reuşea şi în 2022.

Intrată drept favorită în confruntarea cu croata Petra Martic, care a prins tabloul principal de la Australian Open din postura de lucky-looser, Jaqueline Cristian a defilat în primul set al confruntării, pe care şi l-a adjudecat, cu 6-2, la capătul a 42 de minute de joc.

Totuşi, sportiva noastră şi-a complicat serios viaţa în seturile 2 şi 3. Mai întâi a cedat actul al doilea al jocului, 4-6, deşi a avut 3-1 şi serviciul. Apoi, în decisiv, jocul a atins un nivel de dramatism total. Condusă cu 3-1, românca a făcut 4-3, dar nu a reuşit să valorifice momentul favorabil.

S-a intrat, practic, în prelungiri, unde Petra Martic a servit pentru meci, la 6-5, dar Jarqueline Cristian a reuşit un break la zero şi a dus jocul în super tiebreak pe care şi l-a adjudecat, dar nu fără emoţii. Românca a avut 4-1 în super tiebreak, a fost egalată, 4-4, s-a distanţat la 8-4, dar a tremurat fără emoţii, impunându-se, în cele din urmă, cu 10-7.

Pe acelaşi subiect

Jaqueline Cristian s-a impus, cu 6-2, 4-6, 7-6, la capătul unui meci care a durat două ore şi 36 de minute, şi şi-a asigurat 70 de puncte WTA şi un cec în valoare de 200.000 de dolari australieni. Mai mult, românca şi-a asigurat şi un culoar favorabil, urmând să dea piept, în turul II al competiţiei, cu italianca Lucia Bronzetti, sportivă care a produs una dintre surprizele primului tur, după ce a eliminat-o, 6-2, 7-6, pe Victoria Azarenka, din Belarus, favorită 21.

În acest moment, România este sigură de prezenţa a două sportive în turul II de la Australian Open 2025. Pe lângă Jaqueline Cristian, România va miza în turul II şi pe învingătoarea dintre Irina Begu şi Elena Gabriela Ruse. Câştigătoarea dintre cele două sportive din România dă piept, în turul II de la Australian Open 2025, cu o sportivă din Statele Unite ale Americii, indiferent că vorbim de Madison Keys, favorită 19, sau Ann Li.

Din păcate, Anca Todoni, 6-7, 1-6, cu Qinwen Zheng, China, favorită 5, şi Sorana Cîrstea, 4-6, 4-6, cu Elina Svitolina, Ucraina, favorită 28, au părăsit deja competiţia, fiind foarte posibil ca meciul de luni să fi fost ultimul din carieră susţinut de Sorana Cîrstea în proba de simplu de la Australian Open, ţinând cont că românca a anunţat, în mai multe rânduri, că intenţionează să se retragă din activitate la sfârşitul actualului sezon.

Interesant este că eliminarea Victoriei Azarenka nu reprezintă cea mai mare surpriză de până acum. Jelena Ostapenko, Letonia, favorită 16, a cedat, 3-6, 6-7, în confruntarea cu elveţianca Belinda Bencic, în timp ce, pe tabloul masculin, grecul Stefanos Tsitsipas, favorit 11, a părăsit şi el rapid competiţia, după 5-7, 3-6, 6-2, 4-6, cu americanul Alex Michelsen.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

jaqueline cristian petra martic sorana cirstea jaqueline cristian petra martic australian open 2025
Întrebarea zilei
Ați plătit vreodată mai mult pentru un tratament din cauza lipsei unor alternative mai ieftine?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Planta care poate să îți otrăvească pisica sau câinele. Reprezintă un...
Fanatik.ro
Publicat 13.01.2025
Noua ordine mondială pe care o vestește Trump și la care cei mai slabi trebuie...
spotmedia.ro
Publicat 13.01.2025
Elon Musk preia un fake news grosolan despre alegerile din România și acuză...
spotmedia.ro
Publicat 11.01.2025
HOROSCOP Rune cu Mihai Voropchievici. Zodia care pășește pe calea...
Gandul
Publicat 13.01.2025
„Rușii vor lovi din nou în România, de data asta și mai tare”. Predicția...
Adevărul
Publicat 13.01.2025
Andreea Tonciu a făcut turul casei sale. Cum arată locuința de lux și ce...
A1
Publicat 13.01.2025
Horoscopul zilei de 14 ianuarie 2025. Racii au nevoie de claritate în viața lor....
CaTine
Publicat 13.01.2025
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
spynews.ro
Publicat 13.01.2025
„Aveam părul creț și ochii verzi!” » Monica și Leonard Doroftei, secrete...
GSP
Publicat 10.01.2025
Irinel Columbeanu venise în fițe de milionar la căminul de bătrâni: „Îi...
Click.ro
Publicat 13.01.2025
Oamenii care au văzut Pământul din spațiu au făcut o dezvăluire...
Useit
Publicat 13.01.2025
Biserica a canonizat noi sfinți. Au fost deja incluși în calendarul ortodox din...
Redacţia.ro
Publicat 13.01.2025
Instanța confiscă sume astronomice de la fostul șef al Institutului de...
libertatea.ro
Publicat 13.01.2025
Kayla Nicole a declarat că este ținta „multor critici” din cauza relației...
ZU
Publicat 13.01.2025
Ștrudel cu șuncă și ciuperci. O gustare savuroasă pentru orice moment al zilei
Hello taste
Publicat 13.01.2025
Ce semnificație au sunetele scoase de bebeluș
Deparinti
Publicat 13.01.2025
Daniel Funeriu, despre prelungirea mandatului lui Klaus Iohannis: „Nu este...
ziare.com
Publicat 13.01.2025
Actrița Ludwika Paleta a primit amenințări din partea unor urmăritori. Vedeta...
Happy
Publicat 13.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Berberina: beneficii și contraindicații. Ce efecte poate avea asupra organismului 
Medicool
Publicat 13.01.2025