JO 2024. Echipa feminină de tenis de masă a României, eliminată în optimi
Echipa feminină de tenis de masă a României, favorită 4, a fost eliminată, luni, în optimi la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a fost învinsă de India, scor 3-2.
De Redactia Observator la 05.08.2024, 15:27În meciul de dublu, Adina Diaconu şi Elizabeta Samara au fost învinse de Girish Archana Kamath şi Sreeja Akula, scor 3-0 (11-9, 12-10, 11-7), scrie news.ro.
La simplu, Bernadette Szocs a fost învinsă de Manika Batra, scor 3-0 (11-5, 11-7, 11-7).
Primul punct al României a fost adus de Elizabeta Samara, care a trecut, scor 3-2, de sportiva Sreeja Akula. Scorul pe seturi a fost 8-11, 11-4, 7-11, 11-6, 11-6.
Bernadette Szocs a trecut de Girish Archana Kamath, scor 3-1 (11-5, 8-11, 11-7, 11-9).
În meciul decisiv, Adina Diaconu a fost învinsă de Manika Batra, scor 3-0 (11-5, 11-9, 11-9).