Leo Messi pleacă la Inter Miami şi va juca în MLS. Unul dintre proprietarii echipei e David Beckham
Lionel Messi va juca la Inter Miami. Fotbalistul argentinian va refuza un contract profitabil în Arabia Saudită şi va semna cu echipa americană, după despărţirea de campioana Franţei, Paris Saint-Germain, informează miercuri BBC, potrivit Agerpres.
De Redactia Observator la 07.06.2023, 23:18Messi a jucat în weekend ultimul său pentru PSG, iar presa a speculat că el ar putea reveni la FC Barcelona, dar clubul spaniol are mâinile legate datorită regulilor fair play-ului financiar impuse de la Liga.Dacă acordul cu gruparea din Miami se va concretiza, argentinianul, care pe 24 iunie va împlini 36 de ani, va juca pentru prima oară în afara Europei de când a ajuns la juniorii Barcei la vârsta de 13 ani. El este cel mai bun marcator din istoria formaţiei spaniole, cu 672 de goluri.
Messi a vrut să meargă la un club unde ar putea avea în cele din urmă o participaţie, a declarat săptămâna aceasta pentru Reuters o sursă care cunoaşte negocierile. De asemenea, el a vrut să maximizeze acordul pe care îl are cu Adidas şi relaţia dintre Liga nord-americană de fotbal (MLS) şi Apple.
Messi va juca la Inter Miami
“Am decis să merg la Miami. Încă nu este înţelegerea făcută sută la sută, mai sunt câteva detalii de finalizat, dar aceasta este decizia pe care am luat-o”, a spus Messi pentru Sport şi Mundo Deportivo.
El a precizat că a fost ofertat de o echipă din Europa, dar nu a luat-o în calcul. “Nici măcar nu am evaluat-o, pentru că în Europa ideea mea era să merg doar la Barcelona. După ce am câştigat Cupa Mondială şi nu a existat posibilitatea să merg la Barca, era momentul să merg în campionaatl american pentru a trăi altfel fotbalul. Evident, cu aceeaşi responsabilitate şi cu aceeaşi dorinţă de a câştiga, dar cu mai multă linişte sufletească”.
Campion mondial cu Argentina la sfârşitul anului trecut, Messi, care a obţinut de şapte ori Balonul de Aur, a câştigat Ligue 1 în cele două sezoane petrecute la PSG. Presa a indicat recent că fotbalistul ar putea semna cu echipa saudită Al-Hilal, de la care a primit o ofertă oficială. Ţara din Golf încearcă să-i atragă pe cei mai mari fotbalişti în campionatul său şi a reuşit să-l convingă pe atacantul portughez Cristiano Ronaldo să vină la Al-Nassr puţin după Cupa Mondială. Atacantul francez Karim Benzema a semnat cu Al-Ittihad în această săptămână.
Unul dintre proprietarii lui Inter Miami este fostul căpitan al naţionalei Angliei David Beckham, una dintre primele vedete europene au jucat în MLS. El a cucerit de două ori Cupa MLS cu Los Angeles Galaxy.