Lewis Hamilton dedică victoria regretatului Muhammad Ali
Pentru a cincea oară, pilotul britanic Lewis Hamilton a câştigat Marele Premiu al Canadei la Formula 1, devansându-l pe germanul Sebastian Vettel (Ferrari).
De Redactia Observator la 13.06.2016, 13:34Pentru a cincea oară, pilotul britanic Lewis Hamilton a câştigat Marele Premiu al Canadei la Formula 1, devansându-l pe germanul Sebastian Vettel (Ferrari).
Hamilton a dedicat victoria pugilistului Muhammad Ali, care, în opinia sa, “a fost o personalitate unică, o legendă”.
Muhammad Ali a încetat din viaţă la 74 de ani, la Phoenix, unde se stabilise în urmă cu zece ani, iar funeraliile au avut loc vineri, 10 iunie 2016, la Louisville. La înmormântare au participat Mike Tyson, Will Smith, dar şi fostul preşedinte american Bill Clinton.