Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o pe Chelsea cu 1-0, în prima manșă a optimilor
Borussia Dortmund a învins-o pe Chelsea cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.
De Redactia Observator la 16.02.2023, 00:18Unicul gol al partidei a fost înscris de internaţionalul german Karim Adeyemi (63), la capătul unui contraatac pornit din propria jumătate de teren. Pentru fotbalistul a cărui mamă e româncă a fost al şaselea gol înscris în Champions League, scrie Agerpres.
Borussia, care a câştigat toate cele şapte partide din 2023 (în toate competiţiile), a mai avut oportunităţi de gol prin ivorianul Sebastien Haller şi Marius Wolf.
Chelsea a făcut un joc bun, dar a fost lipsită de eficienţă în faţa porţii, ratând o serie de ocazii mari de gol. Joao Felix a trimis mingea în bară, Emre Can a respins de pe linia porţii un şut al lui Koulibaly blocat de portarul Kobel (78), goalkeeper-ul elveţian salvând golul la una din ultimele faze, la şutul lui Enzo Fernandez (90+5).
Manşa secundă se va juca în data de 7 martie, pe Stamford Bridge.