Simona Halep a fost eliminată de Serena Williams la Australian Open, după un meci dramatic
Simona Halep a fost eliminată de Serena Williams la Australian Open, după un meci dramatic. Americanca s-a impus în trei seturi, scor 6-1, 4-6, 6-4.
De Redactia Observator la 21.01.2019, 12:32Simona Halep a fost eliminată de Serena Williams la Australian Open, după un meci dramatic. Americanca s-a impus în trei seturi, scor 6-1, 4-6, 6-4.
Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-1, 4-6, 6-4, de americanca Serena Williams, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 16, în optimile de finală ale Australian Open. Aceasta a fost a noua victorie a americancei de 37 de ani, câştigătoare a 23 de turnee de grand slam, de şapte ori la Melbourne, în zece meciuri jucate în carieră cu Simona Halep.
Simona Halep a disputat mai mult decât un simplu meci cu Serena Williams în optimile unui grand slam. Românca şi-a pus în joc legitimitatea de a fi numărul 1 mondial în faţa celei mai titrate jucătoare din acest secol. Fără a fi la cel mai bun nivel, Halep a fost în întâlnirea cu fostul lider WTA când în genunchi, când în picioare. Ea a terminat în picioare, dar învinsă de o mare campioană, după cel mai frumos meci de pe tabloul feminin al competiţiei de la Melbourne. În urma acestui rezultat, Halep poate pierde locul I WTA, după 64 de săptămâni pe prima poziţie, dar are meritul de a fi luptat până la capăt în foarte dificilul tablou pe care l-a avut la AusOpen.
La începutul partidei de pe Rod Laver Arena, Simona Halep nu a avut nicio şansă în meciul cu Serena Williams, aflată aproape de potenţialul ei maxim. Americanca are ceva în plus faţă de perioada dinainte de a deveni mamă: un joc mai exact, cu mai puţine greşeli. Jocul fostului lider mondial a fost cel clasic, cu servicii şi lovituri puternice, dar parcă mult mai precise faţă de trecut. Halep a ajuns târziu la mingile bubuite de adversară, a servit la nivelul cel mai slab din acest turneu, şi nu a reuşit să-şi mişte adversara. Setul I a fost fără istoric, Halep a reuşit un break, în primul ghem, apoi a pierdut şase ghemuri la rând, în 20 de minute.
"Insurecţia" din jocul româncei a început cu serviciul. Ea a servit mult mai bine cu primul, iar Serena nu a mai ajuns să-l penalizeze pe cel de-al doilea. Halep a reuşit să dea din ce în ce mai multe mingi înapoi, ceea ce a incomodat-o vizibil pe rivală. Jocul cu schimburi puţine, pe placul Serenei Williams, s-a lungit, pe placul Simonei Halep. Mai mult, Simona Halep s-a "împrietenit" cu marginile terenului, făcând-o pe adversară să nu mai lovească din poziţiile preferate. Astfel, odată cu evoluţia mai eficientă, mai precisă a Simonei Halep (de la 3 lovituri câştigătoare - 5 erori neforţate, în primul set, la 12-2, în al doilea), s-au înmulţit erorile neforţate ale americancei (10-6 la 17-10).
În setul secund, Halep şi-a fructificat prima dată în acest meci serviciul, în ghemul de început, apoi din nou Serena a reuşit două ghemuri la rând, între care un break. Halep a făcut rebreak, în primul ghem lung, cu egalitate, şi a luat apoi conducerea cu 3-2, servind numai cu primul. Cu încă un break în ghemul al zecelea, Halep a închis setul cu 6-4, după 57 de minute de joc. Acesta a fost primul set pierdut de Serena Williams, la AusOpen, după ce anterior cedase numai nouă ghemuri, în trei meciuri.
Decisivul a fost o luptă corp la corp, cu schimburi de mingi şi ghemuri lungi, cu rispipă de energie şi cu lovituri spectaculoase. Halep a părut mai proapspătă, mai aproape de a se impune, dar Williams nu a cedat şi, scăpată din asediu, a apăsat pe lovituri atunci când a trebuit pentru cea mai mare victorie de la revenirea în activitate.
Cele două jucătoare şi-au fructificat serviciul până la 3-3, când Williams a reuşit breakul, după ce Halep a avut 40-30. Acesta a fost suficient pentru ca americanca să se impună cu 6-4, după o oră şi 47 de minute.
În faza următoare Serena Williams va evolua cu Karolina Pliskova din Cehia, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 7.
----------------------------------------------------------------------
LIVE TEXT
Simona Halep- Serena Williams 1-6, 6-4, 4-6. GAME, SET, MECI SERENA WILLIAMS.
Simona Halep- Serena Williams 1-6, 6-4, 4-5. Game la zero Simona. Acum e game-ul esenţial, Simona trebuie să câştige pentru a prelungi partida. Serena serveşte pentru meci.
Simona Halep- Serena Williams 1-6, 6-4, 3-5. Meciul pare încheiat, din păcate. Simona a scăzut concentrarea după ce nu a reuşit să fructifice trei şanse de 4-2, cu break. Serena a servit din nou năucitor şi acum e la un game de victorie.
Simona Halep- Serena Williams 1-6, 6-4, 3-4. BREAK Serena. Americanca a scăpat de o situaţie îngrozitoare în game-ul precedent şi moralul ei a crescut. Simona a avut minge de 4-3, dar a servit foarte slab, Serena a profitat şi e acum în avantaj, după ce setul a fost controlat de Simona, în primele lui 6 gameuri. Situaţie delicată pentru româncă.
Simona Halep- Serena Williams 1-6, 6-4, 3-3. Ce şansă a ratat Simona! A avut trei mingi de break, toate salvate de Serena cu aşi, într-un game care a durat mai mult de 10 minute. Acum se va vedea cine a ieşit mai puternică din acest game.
Simona Halep- Serena Williams 1-6, 6-4, 3-2. Încă un game alb al Simonei, care păstrează o constanţă teribilă pentru adversara ei. Pare că se simte mult mai confortabil faţă de Serena în faţa presiunii unui set decisiv.
Simona Halep- Serena Williams 1-6, 6-4, 2-2. Game alb şi al Serenei, care închide cu doi aşi consecutivi.
Simona Halep- Serena Williams 1-6, 6-4, 2-1. Game la zero pentru Simona, care respiră acum, după ce a reuşit să îşi câştige uşor serviciul.
Simona Halep- Serena Williams 1-6, 6-4, 1-1. Serena îşi face foarte greu serviciul, dare reuşeşte să egaleze. Simona a fost aproape de break, din păcate americanca a servit foarte exact în momentele dificile.
Simona Halep- Serena Williams 1-6, 6-4, 1-0. Simona îşi face serviciul după mai multe egalităţi şi începe bine decisivul, cu moral ridicat şi o atitudine agresivă.
Simona Halep- Serena Williams 1-6, 6-4. BREAK, SET SIMONA! Românca fructifică prima minge de break şi trimite disputa în decisiv, după ce nu a fost pe teren în primul set.
Simona Halep- Serena Williams 1-6, 5-4. Simona serveşte impecabil şi păstrează avansul în acest set. Serena serveşte pentru a prelungi manşa.
Simona Halep- Serena Williams 1-6, 4-4. Serena serveşte excepţional. As la finalul game-ului. Urmează cel mai important game al partidei, Simona nu are voie să îşi cedeze serviciul.
Simona Halep- Serena Williams 1-6, 4-3. As la punctul final al game-ului, Simona rămâne în setul doi şi păstrează nivelul de joc ridicat. A reuşit să controleze mai bine serviciul şi are o şansă de a duce disputa în decisiv.
Simona Halep- Serena Williams 1-6, 3-3. Game la zero Williams. Americanca serveşte perfect, doi aşi, şi egalează în set.
Simona Halep- Serena Williams 1-6, 3-2. Game la zero pentru Simona, care creşte nivelul tenisului jucat de ea. Se vede şi o ridicare a nivelului de încredere, reuşeşte să joace serviciu-mingea a doua aproape la toate punctele din acest game şi să închidă rapid.
Simona Halep- Serena Williams 1-6, 2-2. REABREAK Simona. Prima oară în meci Simona o pune la respect pe Serena, cu schimburi mai lungi, care nu îi convin americancei. Din păcate, Simona are 10% de reuşită cu serviciul doi.
Simona Halep- Serena Williams 1-6, 1-2. BREAK Serena. Nicio şansă pentru Simona, care arată total neputincioasă pe teren. Serena Williams face ce vrea.
Simona Halep- Serena Williams 1-6, 1-1. Game la zero Serena, care joacă simplu, serviciu-mingea a doua decisivă, iar Simona nu are niciun răspuns.
Simona Halep- Serena Williams 1-6, 1-0. Game Simona pe propriul serviciu, revenind de la 0-30. E primul game luat de Simona, după şase cîştigate la rând de Serena.
Simona Halep- Serena Williams 1-6! GAME, SET! Serena câştigă la zero pe propiul serviciu şi închide primul set după doar 20 de minute.
Simona Halep- Serena Williams 1-5. BREAK Serena. Simona nu vede mingea în acest set. Pur şi simplu e demolată de adversara ei, care are cinci game-uri la rând câştigate. Americanca serveşte pentru set.
Simona Halep- Serena Williams 1-4. Simona a condus cu 30-0, dar Serena a servit tot mai exact şi practic a făcut patru puncte doar cu serviciul, pentru a se distanţa în acest prim set. Doar un sfert de oră a trecut de la start şi americanca a luat un avans îngrijorător.
Simona Halep- Serena Williams 1-3: BREAK Serena. Americanca e de neoprit, după ce a cedat primul game. Simona nu găseşte nicio soluţie pentru loviturile puternice ale adversarei sale.
Simona Halep- Serena Williams 1-2: Serena e prima care îşi face serviciul şi preia conducerea. Americanca reuşeşte să ridice nivelul jocului şi Simona nu are răspuns în acest game.
Simona Halep- Serena Williams 1-1: REBREAK Serena. Americanca a condus cu 40-0 şi a închis la 30 game-ul pe serviciul Simonei, care nu a reuşit să păstreze break-ul din deschidere.
Simona Halep- Serena Williams 0-1: BREAK la zero Simona. Serena a întârziat startul meciului şi partida a început de la 15-0 pentru Simopna, după un avertisment primit de americancă. Au urmat apoi servicii moi ale Serenei şi Simona a început perfect meciul, cu un break la zero.
Simona Halep- Serena Williams: A început disputa, pe Arena Rod Laver, cea mai mare de la Melbourne.
Simona Halep- Serena Williams: Cele două jucătoare au ieşit la încălzire.
-------------------------------------------
Simona Halep (27 de ani, 1 WTA) și Serena Williams (37 de ani, 16 WTA) se înfruntă în optimile de finală de la Australian Open. Meciul va fi live text, de la ora 10:10, pe Observator.tv.
Serena Williams îşi doreşte din nou titlul neoficial de regină a acestui sport. Ea a abandonat circuitul profesionist, în ianuarie 2017, pentru a deveni mamă, după ce, însărcinată fiind, a triumfat la Australian Open, când era pe primul loc mondial. Americanca a revenit în competiţii în martie trecut, iar în 2018 a jucat deja două finale de grand slam. Ambele pierdute, este adevărat, dar disputate în condiţiile în care nu îşi atinsese potenţialul fizic.
Serena Williams poate reveni pe locul I mondial în acest an, mult mai devreme decât s-ar aştepta cineva. Cu o nouă finală câştigată la Melbourne, ea ar intra în Top 10 WTA, apoi cu alte două potenţiale evoluţii consistente la Indian Wells şi la Miami ar putea urca, după numai un an de la reintrarea în concurs, în "fotoliul luxos" pe care l-a părăsit. Titlu de grand slam cu numărul 24, cu care ar egala-o pe Margaret Court, este şi el un obiectiv major al Serenei Williams.
Dar dincolo de aceste calcule, Serena Williams, şi nu numai ea, este convinsă că retragerea sa provizorie în 2017 a lăsat un vid de putere în tenisul feminin, pe care este pregătită să-l anuleze, la 37 de ani. Nu cu mult timp în urmă, antrenorul americancei, Patrick Mouratoglou, spunea că nu ştie cine este numărul 1 mondial. Iar ce ocazie mai bună poate avea Serena decât să o îngenuncheze pe cea care îl deţine?
"Sincer, mi-ar plăcea să joc împotriva numărului 1 mondial" în optimi, a declarat Serena Williams, fără să numească ocupanta locului I, dar excitată de gândul unui meci cu Halep, în detrimentul unei calificări, mai mult ca sigur facile, în faţa surorii ei, Venus.
Serena Williams este în formă, după ce a cedat numai nouă ghemuri în trei meciuri, la Melbourne, chiar dacă pe acestea le-a disputat cu jucătoare destul de slab clasate. Serena Williams este încă însetată de succes, poate mai mult decât era înainte de a deveni mamă. A scris istorie în toţi aceşti ani în care a dominat circuitul feminin şi este motivată în continuare să adauge pagini noi.
De partea cealaltă, Simona Halep va ajunge la 64 de săptămâni pe locul I WTA, toate după plecarea pentru puţin timp a Serenei. Cu toate acestea, Halep consideră că predarea puterii în acest sport s-a făcut deja, chiar dacă fără luptă directă. Dar s-a făcut cu multă muncă şi sudoare abundentă din partea Simonei, prin care le-a eliminat pe celelalte pretendente. Brusc, ei i se pretinde acum locul pe care şi l-a cimentat cu trofeul de la Roland Garros, chiar dacă la nivel simbolic, deocamdată. De aceea o victorie cu Serena ar mai risipi îndoiala cu privire la şefa circuitului.
Şi Simona ştie că în joc este mai mult decât un sfert de finală la un grand slam, că este o chestiune de onoare, ce ar putea fi mai valoroasă decât un titlul major. Românca mai ştie că nu este în cel mai bun moment sportiv al ei. După două meciuri, cu Kaia Kanepi şi Sofia Kenin, câştigate greu, mai mult prin spritul ei de luptătoare, decât prin tenisul etalat, a venit victoria cu 6-2, 6-3, cu sora mai mare a Serenei, Venus Williams. Halep spune că a făcut cel mai bun meci din acest an, dar nu ar trebui să se îmbete cu apă rece de această partidă, pentru că numărul de greşeli neforţate al adversarei, 33, în două seturi scurte, a cântărit mult în rezultat. Însă evoluţie mai bună în ansamblu şi efotul mai mic din această întâlnire ar putea să o ajute pe sporiva română, în perspectiva dificilei bătălii ce o aşteaptă.
Simona Halep mai are handicapul meciurilor directe, 1-8, în partidele cu marea ei rivală. Singura sa victorie datează din 2014, de la Turneul Campioanelor, iar de atunci a mai pierdut de cinci ori. Fără antrenor şi cu un nivel al condiţiei fizice încă neclar, jucătoarea română pare că are nevoie de un miracol, luni, dar miracolele în sport se întâlnesc mai des decât în viaţa reală. Halep nu pleacă în acest meci dinainte învinsă, doar nu este favorită. Inteligenţa ei, puterea de luptă, modul în care se agaţă de fiecare minge, loviturile ei spectaculoase sunt armele de care va avea nevoie în partida din optimile turneului de la Melbourne. Ea le-a arătat deja la acest turneu, în fiecare meci, chiar dacă poate nu pe toate odată.
Motivaţia este păstrată la cote înalte de provocările cu care se confruntă un sportiv. În tenis, provocările vin poate mai des decât în alte sporturi, iar Simona Halep a demonstrat că este pregătită să le facă faţă, chiar dacă s-a mai împiedicat de obstacolele avute. Luni, ea are posibilitatea de a pune în joc tot ce a acumulat ca experienţă şi ca evoluţie în dificila ei carieră pentru a rămâne necontestată.
Meciul din Simona Halep, locul I WTA, şi Serena Williams, locul 16 WTA, se va disputa, luni, de la ora 10.00, în optimile de finală la Australian Open.
Meciul dintre Halep şi Williams va fi primul din sesiunea de seară de pe arena Rod Laver.
Aceasta va fi a zecea lor partidă directă (8-1 pentru Williams), prima de când Serena a devenit mamă.