Manchester City - Manchester United 3-1. Dubla lui Foden aduce victoria echipei lui Guardiola în derby
Manchester City a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-1, formaţia Manchester United, duminică, în derby-ul etapei a 27-a a campionatului de fotbal al Angliei, informează Agerpres.
De Redactia Observator la 03.03.2024, 21:25United a deschis scorul în debutul meciului de pe Etihad Stadium, prin Marcus Rashford (8), însă "cetăţenii" au egalat după pauză (56), prin Phil Foden, cel mai bun jucător al meciului, care a reuşit apoi dubla în minutul 80. Rezultatul final a fost stabilit de norvegianul Erling Haaland, în minutul 90+1.
În urma acestui succes, Manchester City a revenit la un punct în spatele liderului FC Liverpool, care a câştigat partida disputată sâmbătă în deplasare Nottingham Forest (1-0). Liverpool şi Manchester City se vor înfrunta duminica viitoare, pe stadionul Anfield, în marele derby din Premier League.