Imagini sfâșietoare după meciul România U21 - Germania. Căpitanul Ionuț Radu, cu ochii în lacrimi după înfrângere
Scene emoționante au fost surprinse la finalul meciului România U21 – Germania, pierdut de jucătorii noștri. Cu ochii în lacrimi, căpitanul Ionuț Radu a fost văzut întins pe teren, puternic afectat de înfrângerea cu 4 - 2.
De Cristian Toteştean la 27.06.2019, 21:30Scene emoționante au fost surprinse la finalul meciului România U21 – Germania, pierdut de jucătorii noștri. Cu ochii în lacrimi, căpitanul Ionuț Radu a fost văzut întins pe teren, puternic afectat de înfrângerea cu 4 - 2.
În timp ce jucătorii Germaniei celebrau calificarea în finală, agenția Reuters l-a surprins pe Căpitanul României, Ionuț Radu, întins pe teren.
Afectat de înfrângere, tânărul a început să plângă. Este văzut apoi, după ce s-a ridicat, cum își ascunde fața în tricou. Alți jucători români, de asemenea, au fost văzuți cu ochii în lacrimi.
Zilele trecute, după meciul cu Anglia, Ionuț Radu a fost protagonistul unui alt moment emoționant, când a dedicat victoria surorii sale moarte.
România U21 a fost învinsă de Germania cu 4 – 2 în semifinala de la Bologna, de la Campionatul European. Echipa noastră s-a calificat pentru prima dată după 20 de ani și a reușit o performanță extraordinară, cu meciuri excelente contra Croației, Angliei și Franței, fiind pe locul 1 în grupă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și