Observatorul Antenei 1 va avea şi rubrică de sport
Începând de luni, 30 martie, Observatorul de la ora 19.00 va avea și o rubrică de sport. Echipa se consolidează cu nume importante din jurnalismul sportiv pentru a le aduce telespectatorilor Antenei 1 informații despre tot ce se întâmplă în lumea sportului,
De Redactia Observator la 30.03.2020, 11:24Începând de luni, 30 martie, Observatorul de la ora 19.00 va avea și o rubrică de sport. Echipa se consolidează cu nume importante din jurnalismul sportiv pentru a le aduce telespectatorilor Antenei 1 informații despre tot ce se întâmplă în lumea sportului, chiar și în această perioadă pe care întreaga omenire o traversează.
Deși toate competițiile sportive sunt amânate, sportul nu se oprește niciodată și rămâne un liant important între oameni.
Deși izolați în casele lor, sportivii și suporterii lor sunt mai conectați ca niciodată, iar noua rubrica a Observatorului va prezenta în fiecare zi cum pasiunea, spiritul de echipă, perseverența, sacrificiul și munca dusă împreună ne vor ajuta să trecem cu bine peste această perioadă dificilă.
Informațiile din sport le vor fi aduse telespectatorilor de Alexandra Tudor si Camelia Bălțoi. Cu ani de experință în acest domeniu, Alexandra și Camelia sunt nerăbdătoare să înceapă această nouă etapă a carierei lor. „În primul rând mă simt onorată că am ocazia să fac parte din acest nou proiect al Observatorului şi sper că împreună cu colegii mei din redacţia sport să aducem un suflu nou în ceea ce priveşte prezentarea ştirilor sportive. Va fi un program dinamic şi atractiv fără să lase informaţia importantă deoparte. În vremurile astea tulburi, cel mai bine e să ne inspiram din sport: ca să câştigi un meci, trebuie să te antrenezi, să respecţi regulile, să te sacrifici pentru echipă şi să nu renunţi niciodată la luptă! Mă bucur foarte mult că mă întorc la “prima mea dragoste”- prezentarea ştirilor sportive, după o pauză mai îndelungată şi faptul că o să lucrez cu oameni pe care îi cunosc din alte proiecte mi se pare extraordinar. E atât de reconfortant să porneşti la drum cu profesionişti care se pricep foarte bine la ceea ce fac şi să ştii că ai o întreagă echipă în spate cu care împarţi acelaşi obiectiv, îţi dă o încredere incredibilă”, a declarat Alexandra Tudor. „Aveam nevoie de o transformare. Un apel, primit într-o dimineaţă, de la un om care a văzut "altceva" la mine a adus schimbarea. Sportul este iubit de întreaga planetă, iar eu şi colegii mei, aleşi "pe sprânceană", vă promitem spectacol. Suntem puternici, informaţi şi pasionaţi. Sportul ne unește pe noi toți, ne aduce împreună, iar în meciul nostru contra virusului, trebuie neapărat să jucăm în echipă și să luptăm împreună. În perioada pe care o traversăm, oamenii au nevoie și de un zâmbet. Se pot baza pe mine pentru asta!, spune Camelia Bălţoi.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și