Scene copleșitoare pe stadionul din Craiova, în memoria lui Ilie Balaci, cu zeci de mii de oameni
Momente copleșitoare s-au consumat pe stadionul din Craiova, în memoria lui Ilie Balaci. Zeci de mii de suporteri i-au adus un omagiu legendarului jucător al Universității Craiova, în timpul meciului pe care echipa lui de suflet l-a disputat cu FCSB.
De Redactia Observator la 21.10.2018, 21:55- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Momente copleșitoare s-au consumat pe stadionul din Craiova, în memoria lui Ilie Balaci. Zeci de mii de suporteri i-au adus un omagiu legendarului jucător al Universității Craiova, în timpul meciului pe care echipa lui de suflet l-a disputat cu FCSB.
Derby-ul Universitatea Craiova – FCSB a fost marcat de moartea fulgerătoare a lui Ilie Balaci.
La intrarea pe teren, jucătorii celor două echipe, dar și arbitrii, au purtat tricouri cu chipul lui Ilie Balaci. Zecile de mii de spectatorii i-au aplaudat. Din tribune, fanii au aruncat flori pe teren în memoria marelui jucător al Băniei.
Înainte de începerea partidei, cele două echipe s-au aliniat, iar o melodie cântată de Tudor Gheorghe a răsunat pe stadion.
Moment de reculegere în minutul 8 al meciului
A urmat apoi un alt moment copleșitor. În minutul 8, număr care era purtat pe tricou de Ilie Balaci, meciul s-a întrerupt. Cele două echipe și întreg stadionul au ținut un moment de reculegere.
Din tribune, mii de lumini de telefoane mobile s-au aprins, în memoria legendarului fotbalist. Pe ecranul stadionului au rulat imagini cu marele jucător.
Înaintea meciului, fanii i-au adus un tribut lui Ilie Balaci în fața stadionului, acolo unde e un adevărat altar cu flori și lumânări.
Ilie Balaci va fi înmormântat marți, în Craiova, în Cimitirul Sineasca.