Petre Grigoraș este noul antrenor al echipei ASA Târgu-Mureș
Conducerea clubului ASA Târgu-Mureș anunță într-un comunicat că noul antrenor principal al formației mureșene este Petre Grigoraș, cele două părți ajungând, după negocierile purtate în ultima perioadă, la un acord final în cursul dimineții de marți
De Redactia Observator la 29.12.2015, 17:06Conducerea clubului ASA Târgu-Mureș anunță într-un comunicat că noul antrenor principal al formației mureșene este Petre Grigoraș, cele două părți ajungând, după negocierile purtate în ultima perioadă, la un acord final în cursul dimineții de marți
Grigoraș devine al 4-lea antrenor al ASA din acest sezon după Dan Petrescu, Vasile Miriuță și Cristiano Bergodi. Ca jucător, Petre Grigoraș a evoluat de-a lungul carierei la Aerostar Bacău, FCM Bacău, Steaua București, Farul Constanța, Dobrudzha Dobrich, Levski Sofia, Lokomotiv Plovdiv (toate 3 din Bulgaria) și Universitatea Cluj.
În calitate de tehnician, Grigoraș a debutat ca secund la Farul Constanța, în anul 1999, fiind apoi principal la aceeași formație (2000-2002). Au urmat apoi FC Onești (2002-2003), Petrolul Moinești (2003-2004), din nou Farul (2004-2005), Oțelul Galați (2005-2009 și 2013), Poli Iași (2009-2010), două mandate la Pandurii Tg. Jiu (2010-2013, 2014) și CFR Cluj (2013).
Pe banca tehnică a formației mureșene, Petre Grigoraș va fi ajutat de antrenorul secund Marian Dinu și de preparatorul fizic Ciprian Prună.
Ca jucător, secundul Marian Dinu a evoluat pentru Farul Constanța și Callatis Mangalia fiind, cu 284 de meciuri în tricoul celor de la Farul, pe locul 2 în ierarhia prezențelor la formația constănțeană. Lucrează de mulți ani cu Petre Grigoraș, în calitate de secund al acestuia. Preparatorul fizic Ciprian Prună și-a început activitatea în 2002, la Centrul de Copii și Juniori de la Sportul Studențesc. Între 2003-2009 a lucrat la grupele de copii și juniori de la Steaua, dar și la echipa secundă a clubului, trecând apoi la Academia Hagi și FC Vaslui. În ultimul an și jumătate a activat la Steaua, cucerind toate cele 3 trofee: Campionat, Cupă și Cupa Ligii.
Clubul mureșean le urează celor trei bun venit la ASA Târgu Mureș și ''împreună, să ne îndeplinim obiectivele propuse în acest sezon''.
ASA Târgu Mureș ocupă locul 6 cu 35 puncte din 23 etape.