Prima înfrângere din carieră pentru Devin Haney, campion la box la categoria super-uşoară în versiunea WBC
Boxerul american Devin Haney, campion la categoria super-uşoară în versiunea WBC, a suferit prima înfrângere din cariera sa, pierzând la puncte în faţa compatriotului său Ryan Garcia sâmbătă seara, într-o gală desfăşurată la Brooklyn, transmite Agerpres.
De Redactia Observator la 21.04.2024, 15:49Cu toate acestea, Haney, în vârstă de 25 de ani, câştigător al titlului în decembrie anul trecut prin victoria în faţa lui Regis Prograis, nu a pierdut centura, Garcia depăşind cu puţin limita de categorie (63,5 kg) în timpul cântarului.
Dar pentru a 32-a luptă a sa, Haney a fost trimis la pământ de trei ori de un adversar care suferise, la rândul său, o înfrângere în urmă cu un an în faţa lui Gervonta Davis.
La finalul celor 12 runde, un arbitru le-a acordat celor doi boxeri americani egalitate, în timp ce ceilalţi doi i-au dat câştig lui Garcia.
Haney, originar din San Francisco, are un record de 31 de victorii în 31 de lupte, dintre care 15 prin KO.