Primul mesaj al lui Ionuț Radu, după izbucnirea epidemiei de coronavirus în Italia
Ionuț Radu a avut o primă reacție după izbucnirea epidemiei de coronavirus. Radu se află în izolarea după ce autoritățile din Italia, țara cea mai afectată din Europa de coronavirus, au oprit toate activitățile.
De Valentin Pîrcălabu la 26.03.2020, 10:49- Ionuț Radu este împrumutat de Inter la Parma
- IOnuț Radu ar putea ajunge la Udinese
Ionuț Radu a avut o primă reacție după izbucnirea epidemiei de coronavirus. Radu se află în izolarea după ce autoritățile din Italia, țara cea mai afectată din Europa de coronavirus, au oprit toate activitățile.
”Este o situație complicată la care, cu siguranță, nimeni nu se aștepta și pentru care ar trebui să fim dispuși să facem anumite ”sacrificii”. Totuși, ar trebui să fim capabili să vedem și partea 'bună' a lucrurilor.
Când toate vor reveni la locul lor, vom prețui orice lucru minor la un alt nivel, natura, relațiile interumane, mersul la restaurant, la fotbal cu băieții sau la shopping cu fetele... ”, a scris Ionuț Radu pe contul său de Instagram.
Ionuţ Radu ar putea fi folosit de Inter ca monedă de schimb. Anunţul presei din Italia
Ionuț Radu ar putea fi folosit de Inter Milano ca monedă de schimb pentru a-l aduce pe Juan Musso de la Udinese. Prețul cerut de Udinese este de 20 de milioane de euro, însă nerazzurrii speră ca suma să se reducă prin includerea lui Ionuț Radu în tranzacție.
Ionuț Radu este evaluat, conform site-ul transfermarkt, la 12 milioane de euro. Românul nu intră în planurile de viitor ale lui Antonio Conte, astfel că plecarea sa este una iminentă, anunță sempreinter.com. Rămâne de văzut dacă Inter îl va ceda sub formă de împrumut sau definitiv. În prezent, Radu este împrumutat de Inter la Parma.
Radu și-a început cariera la FCSB, a trecut apoi pe la Dinamo și Pergolettese, iar la vârsta de 16 ani a ajuns la Inter, trecând pe la toate grupele de juniori. În urmă cu doi ani a fost împrumutat la Avellino, iar în urmă cu un sezon la Genoa.