Program Madrid Open 2018. Când vor evolua Simona Halep, Mihaela Buzărnescu şi Sorana Cîrstea
Simona Halep, locul I WTA şi deţinătoarea trofeului, va evolua, duminică, în jurul orei 14.00, în primul tur al Madrid Open, turneu de categorie Premier Mandatory, împotriva rusoaicei Ekaterina Makarova, locul 32 WTA.
De Redactia Observator la 05.05.2018, 21:04Simona Halep, locul I WTA şi deţinătoarea trofeului, va evolua, duminică, în jurul orei 14.00, în primul tur al Madrid Open, turneu de categorie Premier Mandatory, împotriva rusoaicei Ekaterina Makarova, locul 32 WTA.
Meciul lui Halep cu Makarova este al doilea de pe terenul Manolo Santana, după întâlnirea dintre Daria Gavrilova şi Caroline Wozniacki, programată de la ora 12.00.
Halep şi Makarova s-au întâlnit de şase ori, iar românca s-a impus de patru ori, ultima dată în turul I, la Doha, cu 6-3, 6-0.
Tot duminică, în al treilea meci de pe arena Arantxa Sanchez, Mihaela Buzărnescu, locul 37 WTA, va da piept în turul I cu rusoaica Maria Şarapova, locul 53 WTA.
În prima întâlnire de pe terenul 6, Sorana Cîrstea, locul 35 WTA, va evolua cu sportiva cehă Katerina Siniakova, locul 51 WTA.
În al doilea tur al calificărilor pe tabloul masculin, Marius Copil, locul 86 ATP, va evolua cu învingătorul meciului dintre spaniolul Jaume Munar, beneficiar al unui wild card, şi Denis Istonim, din Uzbekistan, locul 89 mondial, în al doilea meci de pe terenul 4.
Sursa: News.ro