Rafael Nadal anunţă că nu va juca la turneul de la Indian Wells. Motivul din spatele deciziei: "Nu mă pot minţi pe mine"
Rafael Nadal nu va juca la Indian Wells. Spaniolul şi-a anunţat forfaitul în ajunul meciului din primul tur al turneului Masters 1000 din California, pe care urma să îl joace împotriva canadianului Milos Raonic.
De Redactia Observator la 07.03.2024, 19:46"Cu profundă tristeţe trebuie să mă retrag din acest turneu incredibil", a declarat Rafael Nadal pe reţelele sale de socializare. "Toată lumea ştie cât de mult îmi place să joc aici, la Indian Wells. Acesta este unul dintre motivele pentru care am venit aici foarte devreme pentru a mă antrena şi a încerca să mă pregătesc. Am muncit din greu. După cum ştiţi, am făcut un test în acest weekend, dar nu mă simt pregătit să joc la cel mai înalt nivel într-un turneu ca acesta. Nu este o decizie uşoară, de fapt este una foarte grea, dar nu mă pot minţi pe mine şi nici pe miile de fani", a scris el în social media.
Rafael Nadal nu va evolua la Indian Wells
Jucătorul de 37 de ani, care a jucat doar şapte meciuri în ultimele 15 luni, este înlocuit pe tabloul princioal de indianul Sumit Nagal.
La rândul lor, organizatorii turneului, care anunţaseră deja data şi ora meciului dintre Nadal şi Raonic cu câteva zile în urmă, au precizat într-un comunicat de presă că vor rambursa banii fanilor care au cumpărat bilete pentru sesiunea de joi seara de pe Centre Court.