Reacţie amară a Simonei Halep, după înfrângerea de la Miami Open
Simona Halep a declarat, după ce a fost învinsă de Agnieszka Radwanska, în turul al treilea al Miami Open, că se simte un pic obosită.
De Redactia Observator la 25.03.2018, 07:32Simona Halep a declarat, după eliminarea în turul 3 de la Miami Open, că se simte "un pic obosită". Învinsă de poloneza Agnieszka Radwanska, românca a mai spus că nu a fost suficient de bine pregătită pentru a juca la un nivel ridicat.
"Am jucat destul de bine în primul set, dar apoi am scăzut nivelul. Sunt un pic obosită. Poate că nu sunt pregătită suficient de bine ca să joc la nivelul acesta. Ea nu a jucat ceva nou, a jucat la fel cum joacă mereu, scoate mingile şi nu prea greşeşte. Însă eu am greşit mult şi am jucat un pic prea pe centru şi ea a avut posibilitatea să facă cam ce a vrut. Exclus (n.r. - despre ghinion). Meciul puteam să îl câştig dacă jucam la un nivel mai ridicat. Am jucam slab. Asta e, merg înainte", a declarat Simona Halep, pentru Digi Sport.
Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu 3-6, 6-2, 6-3, de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 32, în turul al treilea al Miami Open.
Pentru Simona Halep, urmează sezonul pe zgură, iar pe 23 aprilie va debuta la Stuttgart. În ciuda înfrângerii de sâmbătă, locul I pe care îl ocupă Halep în clasamentul WTA nu este în pericol în următoarea lună.
Sursa: News.ro