Robert Glinţă s-a calificat în semifinalele probei de 50 m spate la Mondialele de la Budapesta. Românul luptă vineri pentru finală
Înotătorul român Robert Glinţă s-a calificat, vineri, în semifinalele probei de 50 m spate, la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta, cu al şaptelea timp din serii, 24 sec 79/100.
De Redactia Observator la 24.06.2022, 11:23Glinţă (25 ani), legitimat la CS Dinamo, a reuşit al doilea timp din seria a patra, fiind devansat de polonezul Ksawery Masiuk, 24 sec 64/100, scrie Agerpres.
Cel mai bun timp din serii a fost stabilit de americanul Justin Ress, 24 sec 24/100, medaliat cu aur la Budapesta cu ştafeta de 4x100 m liber a SUA.
Robert Glinţă, clasat pe locul 8 în finala de la 100 m spate, va evolua tot joi în semifinale, prima fiind programată la ora 20:09, iar a doua de la 20:14. Finala se va desfăşura sâmbătă, la ora 19:02.
România are două medalii de aur cucerite la Mondialele de la Budapesta, ambele prin tânărul David Popovici, la 100 m liber, respectiv 200 m liber.